Un medic celebru recunoaşte: E soluţia pentru o viaţă normală

Nu mai este mult şi în România se împlineşte un an de când a fost depistat primul caz de infectare cu COVID-19. Când ne întorcem însă la viaţa aşa cum o cunoşteam înaintea acelui moment? Un celebru medic român pune punctul pe i.

Românii îşi doresc foarte mult să revină la o viaţă normală, fără restricţii impuse din cauza pandemiei de COVID-19. Cum putem însă ajunge la acel punct?

Colegiul Medicilor din România a organizat, vineri, un eveniment online intitulat “Vaccinarea COVID-19 pe înţelesul tuturor”, la care au participat mai mulţi responsabili de vârf din sistemul sanitar românesc, printre care şi medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală.

“Soluţia pentru o viaţă aproape normală a anului 2021 stă în vaccinare”

Ea consideră că soluţia pentru o viaţă “aproape normală” în anul care tocmai a început stă în vaccinarea împotriva COVID-19. Managerul de la “Marius Nasta” a ţinut să sublinieze că şi ea s-a vaccinat deja.

“M-am vaccinat, pentru că sunt sigură că soluţia pentru o viaţă altfel sau o viaţă aproape normală a anului 2021 stă în vaccinare”, a declarat medicul pneumolog Beatrice Mahler.

Ea afirmă ca vaccinul este foarte necesar pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care pacienţii care au trecut prin infectarea cu SARS-CoV-2 să aibă nevoie de servicii de pneumologie pe termen lung, din cauza capacităţii pulmonare ce a fost afectată.

“30% din capacitatea pulmonară era pierdută”

“Funcţia pulmonară a fost afectată şi la două luni din momentul în care au fost declaraţi vindecaţi de COVID. 30% din capacitatea pulmonară era pierdută. Cred că sunt doar câteva dintre motivele pentru care cred, ca medic pneumolog, că vaccinarea este o soluţie pentru a scădea numărul de pacienţi care vor avea nevoie de serviciile de pneumologie pe termen lung, pacienţi cronici”, a precizat Beatrice Mahler.

Managerul Institutului “Marius Nasta” consideră că vaccinarea împotriva COVID-19 oferă soluţia pentru păstrarea sănătoasă a plămânilor în cazul unei potenţiale infecţii cu acest temut virus.