Un medic de la Matei Balș face dezvăluiri incredibile despre virusul mortal. Doctorul Cătălin Apostolesc susține că nimeni nu are niciun fel de imunitate în fața coronavirusului. De asemenea, acesta vorbește și despre provocările la care sunt supuși medicii în lupta cu epidemia.
Șeful compartimentului de boli emergente, doctorul Cătălin Apostolescu, a vorbit despre modul în care cei de la Matei Balș luptă pentru vindecarea pacienților, într-un interviu acordat celor de la Antena 3.
Iată ce a precizat medicul
”Din fericire, până în momentul de față nu am ajuns să avem pacienți intubați din cauza coronavirusului. Prima provocare a fost însă să antrenăm personalul. L-am atrenat psihic dar și în vederea purtării echipamentului de protecție. A doua provocare a fost obținerea de echipament de protecție.
Noi, prin natura profesiei pe care o avem ne-am pus această problemă încă de la jumătatea lui ianuarie. Ne-am achiziționat echipament, dar nu știu dacă ne ajunge pe parcursul epidemiei.
Personalul din spitalele de boli infecțioase e supus la tot soiul de germeni. Prin urmare, există un fond de educație privind folosirea echipamentului de protecție. În ultimii 10 ani, Matei Balș a fost pus față în față cu gripa pandemică și cu provocarea epidemiei de ebola. Un nucleu de oameni știa cum se folosește echipamentul de protecție. Dezbrăcarea e momentul cel mai important cu privire la infectarea cu coronavirus.
Noi avem un fond de rezistență naturală. În ultimii ani ne-am confruntat cu tot felul de epidemii de gripă. Dacă virusul gripal nu suferă o modificare majoră, nu ne așteptăm să apară o epidemie severă. Față de coronavirus nimeni nu are niciun fel de imunitate”, a spus Apostolescu.