„La elaborarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a avut în vedere creşterea substanţială a salariilor de bază pentru personalul medical, începând cu anul 2018 (medici şi asistente medicale), astfel încât medicul UPU să beneficieze de echivalentul a 3.600 euro pe lună, iar medicul rezident UPU să beneficieze de echivalentul a 1.200 euro/lună”, se arată în expunerea de motive.
De asemenea, documentul vorbeşte despre o creştere substanţială a salariilor de bază pentru personalul din educaţie, aceasta fiind cuprinsă între 90% -150%, pentru învăţământul preuniversitar şi între 33% – 125% pentru învăţământul universitar.
Salariile de bază pentru personalul artistic din familia ocupaţională „Cultură” vor avea o creştere de 100%, în timp ce salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în special pentru funcţiile cu nivel mai mic de salarizare, procentul e de peste 100%.
La elaborarea documentului s-a avut în vedere creşterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare faţă de celelalte salarii de bază din grila de salarizare, astfel încât raportul între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar se reduce la 1 la 12, faţă de 1 la 15 cât este în prezent. Prin această măsură, salariile de bază aflate la baza piramidei salariale vor înregistra o creştere accentuată, în jur de 100%, această creştere fiind din ce în ce mai mică pentru salariile aflate în partea superioară a piramidei salariale.
Prevederile legii se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2017 – 2021, prin acordarea în anul 2022 a salariilor de bază nominale prevăzute în anexele la lege, iar începând cu anul 2023 salariile de bază se vor stabili prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele la lege cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la acea dată.
AGERPRES
Citiți aici: Proiectul de LEGE – CADRU privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice