Un cunoscut medic din România, care a ieșit în evidență în ultimii ani prin postările sale virale de pe Facebook, a făcut afirmații foarte dure la adresa celor care se lasă cuprinși de isterie, atunci când vine vorba de coronavirusul originar din China.

”Se comportă ca o turmă”

Mai mult decât atât, medicul Răzvan Constantinescu îi consideră ”imbecili care umblă cu chiloțeii pe nas” e cei care poartă măști de protecție și s-a oferit să se infecteze voluntar cu coronavirusul,  pentru a arăta că nu se moare din asta.

”GRIPA PENTRU PROȘTII ISTERIZAȚI

Ca să-i lămuresc pe imbecilii care umblă cu chiloțeii pe nas prin aeroporturi, mă ofer voluntar să mă infectez cu virusul vieții. Să vadă și ei un medic nevaccinat ”antigripal” (o tâmpenie, având în vedere polimorfismul virusurilor gripale) care nu moare, frate, deși ”a susținut ciuma roșie” (!)”, a scris medicul pe Facebook.

”Prostovănimea lumii în care trăim nu pricepe nimic, se comportă ca o turmă, de aceea este ușor de manipulat.

Categoriile cu risc maxim

Ea nu poate înțelege că astfel de virusuri nu prezintă pericol vital decât pentru categoriile cu risc maxim: cirotici, neoplazici, vârste extreme, pacienți cu insuficiență cardiacă severă, BPOC, imunodeprimați (aș adăuga eu, și cei care s-au vaccinat aiurea pentru orice prostie).

Generația ”i-phone” poartă barbă și glezne goale, mască de pânză pe facies, urlă că vrea nu știu ce țară ca afară, iese la proteste în mod ovin, se vaccinează în draci ca să-și facă rost de vreo leucemie și apoi se plânge că statul nu face nimic pentru ei, nu îi pune biberonul”, a mai scris, într-un ton cinic, medicul.

”Mortalitatea gripei ”Covid-19” este de 2,4%, comparativ cu 2,1% cât a fost cea a epidemiei de gripă din 2018. Și atunci de ce vă isterizați, glezno-barbișoanelor”, a întrebat el retoric.

Niciun caz de infectare

Trebuie menționat că un număr de 26 de persoane se aflau miercuri în carantină în România, iar 2.077 monitorizate la domiciliu, conform ultimelor date publicate de autorități.

Iar la Institutul ”Matei Balș” sunt analizate 32 de probe prelevate de la persoane care provin din zonele vizitate de cetățeanul italian depistat pozitiv după ce s-a întors în țara sa natală.

Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică – GCS, transmis miercuri, până la ora emiterii comunicatului nu exista nicio confirmare oficială de infectare cu virusul COVID – 19 în România.

Puteți vedea mai jos postarea medicului.