Investiția este prevăzută pentru amenajările a 20 de clinici noi și pentru stocul de echipamente necesare, însă s-ar putea dubla dacă luăm în considerare și achizițiile de imobile. Dezvoltarea este finanțată în principal de bănci, iar resursele sunt alocate pe trei direcții: amenajare, echipamente și stoc inițial de materiale consumabile.
Medicul a pus bazele unui sistem de parteneriat medical, care păstrează rigoarea francizei, dar se diferențiază prin aportul la investiție. Partenerul ar trebui să adere la filosofia de business a rețelei de clinici, să gestioneze resursele pe plan local și să dispună de un capital de minimum 100.000 de euro. Restul investiției, de până la 500.000 de euro pentru construirea unei clinici noi la standardele impuse de rețea, este acoperită de Clinicile Dr. Leahu.
Cei care vor intra în acest parteneriat vor beneficia de tot sprijinul necesar, de la promovare, achiziții de echipamente și materiale la prețuri competitive, acces la tehnică medicală de ultimă generație și până la programe accelerate de specializare.
Un spital regional
După șapte ani de la deschiderea primei unități medicale, în care a investit doar 1.500 de lei, medicul a reușit să construiască o rețea de patru clinici în București și una în Pitești și pregătește investiții în alte patru orașe în următoarea jumătate de an. Astfel, Timișoara va avea o clinică dentară Dr. Leahu la mijlocul acestei luni, un centru stomatologic modern de 1.150.000 de euro. În prima jumătate a anului viitor se vor inaugura două noi clinici în București, pentru care medicul a alocat câte 600.000 de euro, dar și în Cluj, unde investește 1,8 milioane de euro pentru un Centru de Excelență Regional cu 17 cabinete și un bloc operator.
Potrivit antreprenorului, 30% dintre cei care se programează la Clinicile Dr. Leahu nu locuiesc în București, iar vara, procentul celor care vin la dentist din alte localități se ridica la 60% din totalul de 1.500 de pacienți unici pe lună.
Clinicile Dr. Leahu estimează o cifră de afaceri de 29 de milioane de lei pentru 2018, în creștere cu 70% față de anul trecut. „Cresterile vin din diversificarea serviciilor, la care am adăugat și cele mai complexe intervenții din sfera chirurgiei maxilo-faciale, utilizând implanturile zigomatice, pe lângă implantologia convențională“, a declarat Ionuţ Leahu.
El speră ca până în 2021, când rețeaua va avea 10 ani, să poată trata 15.000 de pacienți unici pe lună în toate clinicile Dr. Leahu. Pe termen lung, doctorul Ionuț Leahu își mai propune sa creeze o zonă de cercetare-dezvoltare în stomatologie și să ducă clinicile și în afara țării.