Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, a vorbit despre infecția cu noul coronavirus și impactul acesteia asupra plămânilor.

Medicul susține că într-un caz mai grav apare un sindrom complex, care nu poate fi ținut sub control de către medici.

”Ventilația nu mai este posibilă”

”Plămânul este organul cel mai afectat. Din informațiile care există până în acest moment – din fericire România nu a avut pacienți severi – săculeții care ar trebui să conțină aer se umplu cu un lichid și astfel ventilația nu mai este posibilă.

Iar imaginea radiologică, în momentul în care apare infecția cu coronavirus, indică faptul că plămânii devin albi, a precizat Beatrice Mahler, potrivit gandul.ro.

Astfel, reacția plămânului vine într-un context sistemic. Suferă și ficatul, inima, apar tulburări de coagulare, apare un sindrom complex, care nu poate fi ținut sub control de către medici.

”Nu există un algoritm”

Vorbim de un organism pe care nu îl cunoaștem, avem doar senzația că ne cunoaștem corpul, nu știm cum va reacționa fiecare. Nu există un algoritm.

Cât despre administrarea de vitamina C, medicul atrage atenția că orice produs adjuvant este util dacă se consumă cu moderație. Este un antioxidant, nu îl aruncăm la coș, atrage atenția Beatrice Mahler, spune că nu trebuie depășit pragul de un gram pe zi.

”Vitamina C este o vitamină hidrosolubilă, își face treaba câteva ore apoi e eliminată. Nici nu vindecă, nici nu face rău. Ajută anumite reacții celulare, metabolice, care pot să fie influențate de prezența vitaminei C”, a explicat medicul, conform sursei citate.