Noi cercetări arată o posibilă legătură între administrarea paracetamolului de către femei, în timpul sarcinii, și apariția depresiei la copiii mici. Folosind metode statistice pentru a analiza datele, cercetătorii au descoperit o asociere „mică, dar semnificativă” între utilizarea paracetamolului și semnele depresiei la micuți.

Un studiu de la Universitatea din Auckland a descoperit asocieri statistice între patru factori de sănătate și stilul de viață al femeilor în timpul sarcinii, care par să anticipeze apariția depresiei la copii, iar consumul de paracetamol a fost unul dintre aceștia, potrivit NZHerald.

Ceilalți trei factori sunt obezitatea, fumatul și stresul, care sunt la fel de importanți, dacă nu chiar și mai importanți, spune profesorul Karen Waldie de la Școala de Psihologie.

„Femeile nu ar trebui să se alarmeze, dar dovezi tot mai mari sugerează că, în timpul sarcinii, ar fi mai înțelept să folosească o doză cât mai mică de paracetamol”, a spus ea.

Waldie și colegii ei au extras date din cel mai mare studiu din țară, ”Growing Up in New Zealand”, care vizează aproximativ 4000 de copii în vârstă de 8 ani, dar și mamele lor.

Mamele au fost chestionate în timpul sarcinii și opt ani mai târziu. Copiii au fost chestionați cu privire la semne de depresie precum pierderea poftei de mâncare și tulburări de somn.

Asociere „mică, dar semnificativă” între utilizarea paracetamolului și semnele depresiei

Folosind metode statistice pentru a analiza datele, cercetătorii au descoperit o asociere „mică, dar semnificativă” între utilizarea paracetamolului și semnele depresiei. „Prevalența depresiei la tineri a crescut rapid în ultimii 10 ani”, au scris ei într-un raport intitulat „Determinanții prenatali ai simptomelor depresive la copii”.

Cercetările din SUA arată că depresia afectează aproximativ 1% dintre preșcolari și 2% dintre copii.

Deficit de atenție, autism și scăderea coeficientului de inteligență

Studiul vine să întărească unele cercetări anterioare cu privire la modul în care expunerea la anumiți nutrienți și substanțe chimice în timpul sarcinii ar putea afecta pe viitor copiii, procesul fiind cunoscut sub numele de „programare fetală”.

Studiile epidemiologice au arătat anumite asocieri statistice între paracetamolul luat în timpul sarcinii și tulburarea de deficit de atenție, autism, întârzierea vorbirii și scăderea coeficientului de inteligență la copii, dar nimic nu a fost dovedit.

Pe de altă parte, există puține variante pentru tratarea durerii și a febrei, care pot dăuna atât mamei cât și fătului, dacă nu sunt controlate.

Oamenii de știință de la Universitatea din Auckland spun că această ultimă cercetare este prima care indică o potențială legătură între paracetamol și depresia la copii, afecțiune care îi poate expune apoi la un risc crescut de dependență de alcool, performanță școlară scăzută și chiar sinucidere.