Cantităţi suplimentare dintr-un medicament cu aceeaşi substanţă activă ca Euthyrox vor sosi în curând în România, iar oamenii ar trebui să aibă răbdare şi să nu-şi mai facă stocuri pentru mai mulţi ani, pentru că situaţia va reveni în scurt timp la normal, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Anunț pentru români
Autoritatea de concurenţă a finalizat o analiză pe această piaţă, după ce a primit mai multe sesizări, inclusiv pe Platforma Avertizărilor de Concurenţă, referitoare la distribuţia deficitară a medicamentului Euthyrox în prima parte a acestui an, ceea ce a dus la procurarea cu dificultate a acestuia de către pacienţii ce suferă de afecţiuni ale glandei tiroide.
Autoritatea a verificat situaţia exporturilor şi a ajuns la concluzia că acestea au fost mai mici în acest an faţă de anii precendenţi. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2020, exportul a reprezentat sub 0,5% din cantitatea totală de Euthyrox pusă pe piaţa din România de către Merck, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă al Euthyrox.
Comparativ, în aceeaşi perioadă din 2009, exporturile au reprezentat 5% din cantitatea pusă pe piaţă, într-o perioadă când nu au fost înregistrate sesizări privind lipsa medicamentului. În martie, Guvernul a decis sistarea exporturilor până în luna octombrie 2020.
Cantităţile de Euthyrox disponibile au crescut
În acelaşi timp, cantităţile de Euthyrox puse pe piaţă au crescut în aprilie 2020 cu peste 60% faţă de aprilie 2009, iar în mai cu cel puţin 35% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.
În concluzie, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spune că lipsa Euthyrox de pe piaţă nu poate fi pusă pe seama exporturilor paralele sau a limitării cantităţilor puse pe piaţă ci, mai degrabă, pe o creştere a consumului de Euthyrox generată de achiziţiile supradimensionate ale pacienţilor în contextul crizei Covid 19.
„Situaţia este paradoxală. Nu putem da vina pentru penuria aceasta pe exportul paralel, pentru că în acest an exportul a fost mai mic decât în anii trecuţi. Nici pe producător nu putem da vina, pentru că a pus pe piaţa din România cantităţi mai mari decât în alţi ani. Ne rămâne numai explicaţia că oamenii au cumpărat mai mult decât de obicei, ceea ce este de înţeles, pentru că este un medicament adus din import şi, în momentul în care a venit pandemia, a fost multă incertitudine, oamenii s-au temut că e posibil să nu se găsească medicamente, să fie perturbate lanţurile de aprovizionare. Deci a fost o reacţie firească a celor care au nevoie de medicamentul acesta să-şi facă stocuri mai mari decât de obicei”, a spus mai Chiriţoiu, potrivit Agerpres.
El a precizat că se aşteaptă ca cererea să scadă în perioada următoare şi situaţia să revină la normal.
Întrebat de ce producătorul nu aduce o cantitate mai mare pe piaţă, din moment ce încă sunt probleme şi cererea nu este acoperită în totalitate, Chiriţoiu a răspuns: „Obligaţia legală este să asigure consumul obişnuit. Ar trebui să-i întrebaţi pe ei de ce nu profită de situaţie pentru a pune pe piaţă cantităţi mai mari. Eu bănuiesc că au capacitate limitată de producţie, dimensionată la nivelul obişnuit al cererii. Este un medicament cronic şi nu te aştepţi la fluctuaţii mari de cerere. Nici nu este un medicament scump, care să spunem că este atractiv comercial. Nu este o sursă mare de profit”.
Liberalizarea prețului nu este încă pe listă
Totodată, la întrebarea dacă autorităţile statului au intenţia de a liberaliza preţul acestui medicament, astfel încât producătorul să fie motivat să aducă în România o cantitate mai mare, Chiriţoiu a precizat că nu există deocamdată o discuţie de acest fel.
„Vorbim de oameni bolnavi, este un tratament cronic pe care trebuie să îl iei pe termen lung. Cred că autorităţile sunt preocupate să ţină preţurile la un nivel cât mai scăzut pentru a nu afecta numărul mare de oameni bolnavi care trebuie să ia acest medicament permanent. Deci nu ştiu să se discute creşterea preţului pentru acest medicament, dar, repet, de ce am face asta în condiţiile în care vedem că volumele aduse pe piaţă sunt ok, nu suntem în situaţia altor medicamente, în cazul cărora producătorul ne anunţă că se retrage din România din cauza preţului prea mic”, a continuat preşedintele Concurenţei.
Potrivit acestuia, pe piaţa din Româna vor veni în scurt timp cantităţi suplimentare dintr-un medicament similar, cu aceeaşi substanţă activă, fiind diferiţi doar excipienţii.
„Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente a anunţat că va face un import paralel, vor fi aduse din altă ţară a Uniunii Europene cantităţi suplimentare de medicament. Deja acest lucru se întâmplă, medicamentele sunt pe drum, doar prospectul trebuie tradus în limba română. Este aceeaşi substanţă activă, la excipienţi este o diferenţă şi lumea trebuie să fie atentă, dar în esenţă este acelaşi medicament. Acest import paralel se face sub controlul autorităţilor de reglementare”, a mai spus Chiriţoiu.
El sfătuieşte oamenii să aibă un pic de răbdare şi să nu-şi mai facă stocuri pe mai mulţi ani.
„Nu văd altă soluţie decât un pic de răbdare, creşterea încrederii, reducerea panicii, să ne întoarcem la comportament de acum câţiva ani. E normal ca oamenii să-şi facă stocuri, dar nu este normal ca aceste stocuri să fie pentru trei ani, un stoc de câteva luni e suficient. Eu cred că asta este soluţia: revenirea la comportamentul obişnuit şi eliminarea panicii”, a subliniat preşedintele Concurenţei.
În România, aproximativ 750.000 de oameni folosesc medicamentul Euthyrox.