După un an în care România a dat semne clare că este capabilă să-și susțină candidatura la titlul de „campion regional al energiei eoliene“, printr-o creștere de 32 de ori față de 2009, urmează investiții în valoare de peste cinci miliarde de euroîn următorii trei ani.
De remarcat este faptul că, din totalul investițiilor, doar 14 se realizează prin accesarea de fonduri europene (deși până în momentul de față au fost depuse 400 de proiecte, niciunul nu a mai fost semnat în ultimele 12 luni). Unul dintre motive se regăsește în Legea nr. 220, care reglementează producerea de energie din surse regenerabile, în curs de schimbare și lipsită încă de norme de aplicare. Potrivit lui Ionel David, consultant de comunicare în cadrul Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA), „în cazul unui proiect realizat prin fonduri europene, proprietarii vor primi doar câte un certificat verde pentru fiecare MWh produs, în timp ce celorlalți investitori le vor fi alocate câte două certificate, conform legii“.
Măsura a fost luată la propunerea reprezentanților Comisiei Europene (CE), care încearcă astfel să evite varianta supracompensării: dacă ar beneficia și de bani europeni, și de două certificate, unele proiecte ar depăși rata de rentabilitate agreată, de 11,5%.
În așteptare, producătorul de turbine
Așadar, investițiile în eoliene se realizează fără fonduri europene (care oricum nu se pretează decât proiectelor mici, de sub 40 MW, pentru că suma maximă ce poate fi accesată este de 20 de milioane de euro). Dar și fără credite, în condițiile în care băncile au refuzat până acum să acorde finanțare într-un sector nereglementat legislativ. Totuși, în rândul celor circa 85 de membri ai RWEA se numără și diviziile de leasing ale Unicredit, Raiffeisen, BCR, iar – potrivit reprezentantului asociației – Banca Românească, BRD și La Caixa se arată și ele interesate.
În general, reprezentanții băncilor au declarat că, în momentul în care legea va avea norme de aplicare, vor da drumul la creditare. Iar după mai bine de doi ani de tergiversări din partea autorităților române și de speranțe nerăsplătite de partea investitorilor, la începutul verii este așteptat avizul pozitiv final al CE.
Unul dintre principalele beneficii de pe urma avântului luat de piața autohtonă în această privință ar fi atragerea în România a unui producător de turbine, motivat de prognoza de creștere a consumului domestic în următorul deceniu. Cu atât mai mult cu cât, potrivit unui studiu al Asociației Europene pentru Energie Eoliană (EWEA), noxele produse de combustibilul necesar pentru transportul unei turbine „se amortizează“ abia după șase luni de la intrarea în funcțiune a respectivei turbine. În acest sens, toate privirile se îndreaptă spre danezii de la Vestas.
În Europa, compania are deja fabrici în țara-mamă, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Norvegia și Suedia. Potrivit lui Jacopo Moccia, consultant pe probleme de reglementare în EWEA, „Vestas a dat semne, la un moment dat, că are de ales între Turcia și România pentru o uzină care ar trebui să deservească, pe lângă cele două țări, și Ucraina, Azerbaidjan și Ungaria. De altfel, din discuțiile noastre, regiunea Mării Negre este în vizorul tuturor producătorilor de turbine, deși până acum niciunul nu a deschis vreo capacitate de producție în zonă.“
Cu o lună în urmă, jucătorii din piață s-au entuziasmat la anunțul că producătorul și-a deschis un birou la București. Un asemenea birou există însă și în Istanbul, de mai mult timp, mișcarea în sine nefiind neapărat relevantă pentru planuri pe termen lung ale companiei. Principalul avantaj al României în fața Turciei este, evident, apartenența la UE, dar și faptul că, după cum declara Hans Rieks, vicepreşedintele Vestas Central Europe, la data lansării reprezentanței locale, „piaţa eoliană românească are cel mai mare potenţial de creştere pe termen scurt şi mediu din Europa Centrală şi de Est şi poate atinge 14.000 MW în următorii cinci ani“.
