Săptămâna trecută a fost lansată etapa de preselecţie a proiectelor destinate managementului integrat al deşeurilor. După selectare, pentru că valoarea finanţării acordată pe proiect este consistentă, acestea vor fi transmise pentru aprobare la Comisia Europeană.
Proiectul de colectare şi prelucrare selectivă a deşeurilor în oraşul Piatra Neamţ a fost printre primele care au beneficiat de finanţare europeană din fondurile de pre-aderare. Documentaţia a fost depusă în 2000, iar proiectul a fost finalizat în iunie anul trecut. Valoarea totală a fost de 16,8 milioane de euro, din care 75% a reprezentat finanţare ISPA, restul fiind asigurat de la bugetul naţional şi cel local, plus un grant acordat de guvernul danez. Proiectul a trebuit să obţină trei avize: de la Consiliul Local, de la Ministerul Finanţelor şi de la Delegaţia Comisiei Europene în România.
După aprobare, în paralel cu implementarea acestuia, s-a organizat licitaţia pentru concesionarea serviciului de recliclare-transport-colectare, care a fost câştigată de o asociaţie constituită din companiile Brantner Servicii Ecologice Cluj şi Brantner Walter GmbH Austria. „Firma trebuie să plătească o redevenţă primăriei şi vă pot spune că afacerea a început să devină profitabilă în acest an, după volumul sumelor vărsate la primărie“, ne-a spus Lucica Popîrda, şef serviciu Unitatea de Implementare a Proiectelor, din cadrul Primăriei Piatra Neamţ. La începutul anului viitor, primăria va organiza o nouă licitaţie pentru selectarea operatorului care va asigura serviciul de depozitare al deşeurilor.
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu a anunţat lansarea etapei de preselecţie a proiectelor destinate managementului integrat al deşeurilor. Vor fi selectate cinci astfel de proiecte, care vor primi finanţare europeană, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională. Bugetul total (2007-2013) pentru axa 2 a POS Mediu este de aproximativ un miliard de euro, inclusiv co-finanţarea naţională. Beneficiarii sunt autorităţile publice locale, care ulterior vor concesiona firmelor specializate anumite servicii. Fiindcă valoarea finanţării care se poate obţine pe proiect este ridicată, încadrându-se între 30 şi 50 de milioane de euro, proiectele sunt aprobate direct de către Comisia Europeană. Sunt necesare: cererea de finanţare, studiul de fezabilitate şi cel de impact asupra mediului etc. Reprezentanţii Autorităţii de Management estimează că, la începutul anului viitor, în luna ianuarie-februarie se va anunţa care sunt proiectele selectate.
«Primele proiecte din domeniul apelor au plecat la Bruxelles. Urmează cele pe deşeuri »
Adrian Ciocănea, şef Departament Afaceri Europene
Criterii de indeplinit
Preselecţia proiectelor va ţine cont dacă acestea se încadrează în următoarele cerinţe:
• Dacă există un Plan Local de Gestiune a Deşeurilor
• Dacă există un depozit conform de deşeuri cu posibilitatea de extindere la nivel regional sau cel puţin trei posibile locaţii pentru realizarea unui depozit nou, aflate în proprietatea autorităţilor publice locale
• Existenţa unui acord de principiu între autorităţile publice locale din judeţ, pentru constituirea unei asociaţii în vederea implementării unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivel judeţean/zonal.