Confruntaţi cu scăderea drastică a tarifelor din cauza concureţei acerbe, cu cheltuieli mari şi investiţii întârziate – şi din această cauză foarte mari – în infrastructură, cabliştii spun că au ajuns la fundul sacului. Satelitul le întinde o mână, dar le ia cu două.
Povestea industriei româneşti de cablu poate fi catalogată drept una de succes, dacă privim din punctul de vedere al businessului în sine. În urmă cu numai trei ani, operatorul de cablu Astral Telecom, prin achiziţia sa de către UPC, ar fi înregistrat tranzacţia anului în domeniu, dacă nu ar fi fost „umbrită“ de intrarea pe piaţă a celui mai mare operator de telefonie mobilă din lume la acea dată, Vodafone, care a cumpărat Connex.
Grupul de acţionari clujeni de la Astral Telecom a „vândut“ cei 890.000 de abonaţi pe care îi avea pentru 420 de milioane de dolari. Cu alte cuvinte, americanii au plătit pentru fiecare abonat Astral peste 450 de dolari, cam cât a dat şi Vodafone pe fiecare dintre clienţii Connex.
Potrivit unor surse din piaţă, acum doi ani, celălalt mare operator de pe piaţa românească de cablu ar fi refuzat o ofertă de preluare, de 600 de milioane de euro, din partea unui operator telecom european. Cifre ameţitoare, dar care arată că industria de cablu se afla pe cai mari. Numai că acum a venit vremea primelor scadenţe din preţul succesului.
„Cablarea“ României s-a făcut într-un ritm ameţitor şi cu tăvălugul ofertelor ostile de preluare a companiilor mai mici din partea celor doi mari cablişti. S-a făcut conectând bloc după bloc, scară după scară, oraş după oraş, singurul cuvânt de ordine fiind viteza, iar singura grijă fiind aceea de a nu călca pe teritoriul celuilalt. Rezultatul? După preluarea Astral, UPC a găsit o reţea construită haotic (după cum şi-o ridicase fiecare din companiile mici preluate), fără nici cea mai mică redundanţă (back-up), cu noduri care se conectau între ele prin soluţii compatibilizate cu mari eforturi tehnice.
„Chiar dacă, la nivel naţional, cotele de piaţă ale celor doi furnizori principali (UPC-Astral şi RCS&RDS, nr.) sunt relativ apropiate, la nivelul zonelor geografice determinate din mediul urban (de exemplu, cartiere), majoritatea consumatorilor utilizează serviciile aceluiaşi furnizor. Aceasta face ca, pe fondul suprapunerii limitate a reţelelor celor doi, să existe un potenţial ridicat de dominanţă geografică“, constată acum Dan Georgescu, preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii
(ANRCTI). Dar, „potrivit normelor în vigoare, autoritatea nu are cum să intervină şi să reglementeze doi jucători care nu au fost desemnaţi ca având o putere semnificativă pe o anumită piaţă“, spune pentru Capital Alexandrina Hârţan, vicepreşedintele ANRCTI.
Oricum, e prea târziu. Chiar în momentul conferinţei de inaugurare a Convenţiei de Comunicaţii prin Cablu de săptămâna trecută, un întreg cartier bucureştean rămânea fără servicii TV prin cablu, din cauza unor lucrări executate chiar de compania de cablu. Calitatea serviciilor o cunoaşte toată lumea, iar faptul că niciunul dintre operatori nu are, nici până la această oră, un serviciu de clienţi veritabil, cu un număr unic de apel, arată cât de în urmă a rămas piaţa. „De unde bani? Tarifele scad încontinuu sub presiunea concurenţei, chiriile pe stâlpi, pe care tot noi îi reparăm de multe ori şi nu proprietarii, cresc mereu, trebuie să investim în trecerea la reţele digitale, şi acum va trebui să plătim şi pentru accesul la infrastructura primăriei în Bucureşti!“, spune Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu.
Şi are dreptate, dar dacă acţionarii unuia dintre operatori nu şi-ar fi deschis o bancă cu banii pe care îi puteau investi în calitatea reţelei şi a serviciilor sau dacă acţionarii celui de-al doilea s-ar preocupa de „core“ businessul lor, serviciile de comunicaţii prin cablu, şi nu telefonia mobilă, unde piaţa e deja aproape saturată, poate ar fi şi răspunsuri la o problemă care macină seros industria de profil. De exemplu, RCS&RDS va investi, conform propriilor sale estimări, 100 de milioane de euro pentru reţeaua de telefonie mobilă 3G care va acoperi 15 oraşe până la finele anului. Prin urmare, după retragerea ofertei publice de la bursa din Londra, va trebui să găsească o finanţare mai mare decât profitul brut de anul trecut al companiei, 109 milioane de dolari, veniturile fiind de 297 de milioane.
Accesul la reţele rămânene reglementat
Dacă nu ar fi pe banii şi nervii consumatorilor, războiul total de pe piaţa de comunicaţii fixe ar fi pasionant de urmărit. Lovit în businessul tradiţional, pe de o parte, de către cablişti, cu tarife foarte mici la telefonia fixă, iar pe de altă parte de evoluţia pieţei, care se îndreaptă inevitabil către telefonia mobilă, de cealaltă parte, Romtelecom a contraatacat exact acolo unde îi doare pe operatorii de cablu, lansând un serviciu de TV satelit, la care tarifele au ajuns în jurul a trei euro. În doar zece luni, serviciul a atras 300.000 de clienţi.
Cu trei ani în urmă, la apariţia serviciilor DTH (TV prin satelit), piaţa estima că e loc pentru doi, maximum trei astfel de operatori, iar potenţialul e de circa 120.000 de clienţi. Acum, piaţa are cinci operatori (inclusiv operatorii CaTV) şi aproape un milion de abonaţi. Consumatorii au găsit astfel soluţia la problemele cablului, migrând în masă spre serviciile DTH, situaţie anormală pentru un serviciu care nu se poate ridica, deocamdată, la standardul calitativ pe care îl oferă cablul (fibra) pe alte pieţe, dar e peste serviciile CaTV autohtone.
Ca şi cum nu ar fi destul, pe cablişti îi mai pândeşte şi ameninţarea NetCity, proiectul de reţea metropolitană a Bucureştiului, de care se tem că, aşa cum e el gândit acum, va crea un monopol de infrastructură. „Nu ştim care sunt costurile reale ale proiectului şi nici ce va ajunge la utilizator din ce transmitem noi. La un preţ de 30.000 de euro pe kilometru, pe care trebuie să îl plătim, înseamnă, în medie, 600 de euro pe casă. Dacă ne gândim că abonamentul mediu e de şase euro, înseamnă nouă ani de serviciu plătiţi doar pentru canalizaţia NetCity“, afirmă Petric.
În replică, Alexandru Radu, directorul pentru infrastructură din Primăria Capitalei, spune că a greşit stând de vorbă cu operatorii. „E ca o bătaie pe stadion, şi eu trebuie să fac ordine! Mai bine îi las să obosescă singuri. Proiectul e bătut în cuie, a demarat şi nu e vorba de niciun monopol“, declară acesta. „Cum să nu fie monopol? Dacă NetCity ajunge lângă reţeaua mea, trebuie, în 30 de zile, să trec în reţeaua lor pe cheltuiala mea şi apoi nu am niciun control!“, contraargumentează Petric.
Cea care ar trebui să intervină în acest caz, ANRCTI, o face cu jumătate de gură. „Dacă această iniţiativă va crea un nou jucător pe piaţă, un furnizor de reţele şi un dezvoltator de infrastructură, industria nu va avea decât de câştigat. Dacă însă rezultatul va fi suprimarea infrastructurilor alternative de pe unul dintre cele mai competitive segmente ale pietei de comunicatii din România (piaţa din Bucureşti), şi înlocuirea concurenţei bazate pe infrastructuri – care reprezintă de fapt forma optimă de concurenţă, cu o concurenţă la nivel de servicii, bazată pe o unică infrastructură -, comunicaţiile româneşti vor pierde tot ce au câştigat în aceşti aproape cinci ani de la liberalizare“, spune Dan Georgescu.
Adevărata problemă e că proiectul de lege privind infrastructura asociată reţelelor de comunicaţii stă de şase ani prin sertarele Parlamentului şi e respins de fiecare dată când se schimbă puterea şi interesele.
Mai mult, de un an, operatorii de cablu funcţionează, practic, ilegal în Bucureşti. Toate autorizaţiile de extindere a reţelelor obţinute de la primăriile de sector sunt considerate ilegale de Primăria Capitalei. „Îmi sunteţi simpatici, mă fac că nu văd, mă uit în altă parte, dar actele respective, care ştiu că sunt semnate, vă spun eu, sunt ilegale! Potrivit legii, nu mai aveţi voie să întindeţi cabluri pe stâlpi“, afirmă Alexandru Radu.
Întrebarea este: noi plătim abonament pentru un serviciu furnizat ilegal?
Mai ieftin nu înseamnă întotdeauna şi mai bun
SCHIMBARE În ultimii ani, de la apariţia televiziunii prin satelit, piaţa are mai multe opţiuni alternative
la clasicul cablu. Cum se explică însă succesul fulminant al platformelor DTH?
Din războiul tarifelor pe piaţa de comunicaţii fixe, singurii care au de câştigat, deocamdată şi pe termen scurt, sunt consumatorii. Apariţia a nu mai puţin de cinci furnizori de servicii DTH TV (Direct-To-Home TV), adică televiziune prin satelit, a dus la o competiţie cu care piaţa nu era obişnuită pe vremea cvasi-duopolului UPC-Astral – RCS&RDS. Pe lângă cei doi operatori, care şi-au dezvoltat propriile servicii DTH, pe piaţă au mai intrat Romtelecom, Boom TV şi Max TV.
„Tendinţa pieţei este către cablul digital, deoarece există atât presiunea publicului, care doreşte mai multe canale, cât şi a televiziunilor. Cablul digital permite accesul la de trei ori mai multe canale decât cel analogic. Avantajul cablului este că poţi transmite printr-un singur canal date, voce şi video. Prin crearea unor pachete cu aceste servicii, cabliştii se pot impune în faţa DTH-lui, care vine cu preţuri foarte bune“, spune Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu.
Într-un fel, este o schimbare de generaţie în tehnologie firească, aşa cum telefonia mobilă trece de la GSM la 3G. Numai că, la momentul construirii noilor reţele şi transferului conexiunilor din reţeaua GSM în cea 3G, nu multă lume s-a putut plânge de întreruperea furnizării serviciilor.
Totuşi, pe piaţa românească, succesul neaşteptat al platformelor DTH este explicabil prin calitatea mai slabă a celorlalte servicii. În mod normal, cablul de fibră optică oferă cea mai performantă infrastructură în telecomunicaţii la ora actuală. În plus, semnalul furnizat prin cablu analog poate fi împărţit la mai multe aparate receptoare. Însă volumul mare de investiţii necesar construirii unor astfel de reţele a frânat până acum extinderea acestora. Pe de altă parte, abonatul la serviciile DTH nu depinde de o infrastructură fixă, iar costurile administrării unei astfel de infrastructuri sunt mai mici şi pentru operatori.
Spre deosebire de UPC, care a demarat o adevărată campanie în masă de trecere a abonaţilor de pe cablul analog pe cel digital, RCS pare să mizeze tot pe cartea serviciului său DTH, DigiTV. „Pentru cablul digital, noi avem un proiect, DigiCablu, în prezent la o scară mai mică. Nu ne concentrăm primordial pe proiectul ăsta, este o soluţie viabilă pentru anumite oraşe, precum Bucureşti sau Oradea. În trecerea la fibra optică de la digital nu există motive să scădem numărul de programe, această tactică e legată de modul în care vrei să promovezi produsul“, explică acesta.
Potrivit estimărilor operatorilor, DigiTV are cei mai mulţi abonaţi, circa 600.000, Romtelecom a strâns peste 300.000 de clienţi la TV satelit, serviciul Focus Sat de la UPC înregistrează 87.000 de abonaţi, Max TV, 45.000 de abonaţi, iar Boom are 25.000 de clienţi. Prin urmare, piaţa de DTH a depăşit deja milionul de clienţi în trei ani, în timp ce cablul are în prezent 3,6 milioane de utilizatori. Totuşi, ANRCTI se arată mai ponderată şi previzionează pentru acest an atingerea cifrei de 900.000 de abonaţi la servicii digitale, cifră în care sunt incluşi şi utilizatorii de DTH şi cei de programe transmise digital prin fibră optică.
Ofensiva
3,6 mil. de utilizatori sunt înregistraţi în prezent la serviciile de furnizare a programelor de televiziune prin cablu.
«Există un potenţial ridicat de dominanţă geografică a operatorilor de cablu.»
Dan Georgescu, preşedinte ANRCTI
«NetCity înseamnă echivalentul a nouă ani de serviciu plătiţi doar pentru canalizaţie .»
Radu Petric, preşedinte ACC
