Un milion de măști medicale, oferite gratuit! Vor fi distribuite în 47 de localități de către voluntari

Un milion de măști medicale vor fi oferite gratuit și distribuite în mai multe localități cu ajutorul voluntarilor Crucii Roșii și sprijinul financiar al Romgaz. Pe lângă acestea, voluntarii vor mai distribui și săpun lichid, săpun solid, produse de igienizare a suprafeţelor şi dezinfectant de mâini.

Crucea Roşie Română achiziţionează şi va distribui un milion de măşti medicale pentru protecţia împotriva coronavirusului (COVID-19), în valoare de 1,25 milioane de lei, cu sprijinul financiar al Romgaz, se menţionează într-un comunicat al producătorului şi furnizorului de gaze naturale din România, conform Agerpres.

„Datorită ajutorului Romgaz, Crucea Roşie Română achiziţionează şi distribuie un milion de măşti medicale pentru protecţia împotriva COVID-19 şi intensifică efortul de combatere a răspândirii noului Coronavirus pe teritoriul României, prin amplificarea campaniei naţionale de informare şi conştientizare a populaţiei privind metodele de prevenire a infectării cu noul virus”, se arată în comunicatul citat.

Voluntarii Crucii Roşii Române din cele 47 de filiale din ţară ale organizaţiei vor distribui în această perioadă măşti medicale, săpun lichid, săpun solid, produse de igienizare a suprafeţelor şi dezinfectant de mâini, iar pentru informarea corectă a populaţiei, organizaţia transmite materiale de informare la nivel naţional, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, prin mijloacele tradiţionale de comunicare sau în mediul online.

„Îndemnul către populaţie este să respecte în primul rând măsurile de igienă şi să urmeze sfaturile pe care autorităţile le oferă românilor”, notează sursa citată.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România.