Potrivit credinței populare, consumul de lapte ne întărește oasele. Din acest motiv, alimentația copiilor este bogată în lapte. Cercetătorii vin acum cu descoperire neașteptată privind laptele: oasele fragile.
Această constatare contrazice tot ceea ce credeam că știm despre lapte.
Se spune că un consum de lapte dezvoltă oase mai puternice datorită conținutului de calciu, mai ales când corpul nostru nu îl poate produce. În ciuda acestui fapt, o revizuire sistemică a studiilor publicate pînă acum nu a găsit dovezi că aportul crescut de calciu previne fracturile osoase.
Studiul a recrutat 96.000 de participanți și i-a urmărit pe parcursul a 22 de ani pentru a examina efectele consumului de lapte asupra oaselor. O importanță deosebită a avut cantitatea de lapte consumată între vârsta de 13 și 18 ani, când corpurile sunt încă în dezvoltare.
Rezultatele studiilor
Datele au arătat că pentru fiecare pahar de lapte in plus băut în adolescență, bărbații aveau mai târziu un risc cu 9% mai mare de fractură de șold. Cu toate acestea, nu au existat legături între consumul de lapte la adolescenți și fracturile de șold la femei.
Separat, un studiu privind efectele suplimentelor de calciu la copii nu a afectat înălțimea, un alt presupus beneficiu al laptelui.
În ultimii ani, Comitetul Medicilor pentru Medicină Responsabilă a afirmat chiar în mod explicit că „cercetările arată că produsele lactate au un beneficiu redus sau deloc pentru oase”. În schimb, recomandă exercițiile fizice drept dintre cele mai bune modalități de a crește densitatea osoasă.