Luni la prânz, indicele CAC 40 înregistra un declin de 5,1%, la 2.823,94 puncte, în timp ce indicele european de referinţă FTSEurofirst 300 era în scădere cu 3,6%, la 882,99 puncte.
Autoritatea franceză pentru siguranţa nucleară din Franţa (ASN) a anunţat luni că a avut loc o explozie la uzină nucleară de la Marcoule, o unitate de management al rezidurilor nucleare care nu include reactoare. Explozia a survenit în împrejurări încă nestabilite la uzina de reprocesare a deşeurilor nucleare Centraco, aparţinând societăţii Socodei, filială a EDF.
Deflagraţia produsă în jurul orei locale 11.45 s-a soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi, potrivit unui bilanţ încă neconfirmat oficial.