Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 9 decembrie, o lege foarte importantă pentru fermieri. Măsura decretată de către șeful statului vizează reducerea unor documente care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate specifice.
Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, în scopul simplificării modului de accesare a schemelor de plăţi directe pentru fermieri, prin reducerea unor documente care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate/condiţii specifice unor măsuri delegate de dezvoltare rurală pe care fermierii trebuie să le anexeze la cererea unică de plată şi care sunt emise de instituţii/organisme responsabile, conform presidency.ro
Ce trebuie să facă fermierii
„Pentru a beneficia de plăţile directe, fermierii trebuie să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziţia lor, cu excepţia adeverinţelor conform înscrisurilor din registrul agricol sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităţilor administrativ-teritoriale, dacă este cazul. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii”, este scris în actul normativ.
De asemenea, fermierii persoane fizice vor depune o declaraţie pe proprie răspundere că îşi lucrează terenul agricol şi că deţin documente doveditoare.
Conform legii, „primăriile pe raza cărora se află terenurile agricole sunt obligate să elibereze adeverinţele conform înscrisurilor din registrul agricol la solicitarea APIA, cu consimţământul scris prealabil al fermierului”.
„Documentele ce dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate/condiţii specifice măsurilor delegate sunt furnizate, la solicitarea APIA, de către instituţiile/organismele responsabile cu emiterea/atestarea acestora”, mai prevede textul.
Ajutor pentru tinerii fermieri
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat, în cadrul unui comunicat transmis vineri, că a selectat pentru finanţare un număr de 493 de proiecte, în valoare de peste 20 de milioane de euro, depuse de tineri fermieri.
Agenţia a primit online 778 de solicitări de finanţare în valoare totală de 31.870.000 de euro, depuse în sesiunea derulată la nivel naţional şi, pentru prima oară, în diaspora la nivelul întregii Uniuni Europene, în perioada 15 iulie – 15 octombrie 2020. Dintre acestea, 10 cereri de finanţare, însumând 410.000 de euro, au fost depuse de tinerii fermieri români care lucrează în străinătate (componenta diaspora).
„Din totalul proiectelor depuse în sesiunea din acest an, au fost selectate pentru finanţare 493 de proiecte, în valoare totală de 20,2 milioane de euro. Selecţia proiectelor a fost făcută în funcţie de punctajul obţinut de fiecare proiect în parte şi de criteriile de departajare, în limita fondurilor disponibile”, se precizează în comunicatul AFIR.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin