Un nou atac la adresa lui Iohannis! Tăriceanu critică fără milă

Călin Popescu Tăriceanu a participat astăzi la consultările de la Cotroceni. Liderul ALDE a încercat să îl facă pe președintele Klaus Iohannis să se răzgândescă cu privire la necesitatea organizării alegerilor anticipate.

Opinia lui Tăriceanu

„Constituția prevede niște pași care sunt extrem de anevoioși și consumatori de timp. Drumul până la anticipate este de patru luni de zile și creează consecințe extrem de nefavorabile. Constituția României a fost gândită să facă cât mai dificilă această soluție”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Dialogul cu Iohannis

„Administrația în astfel de cazuri se blochează, cetățenii vor trebui să aștepte. Consecințele economice sunt la fel de preocupante, vor fi presiuni pe cursul de schimb, pe domeniul economic. I-am spus președintelui că această soluție mi se pare una nepotrivită, mai ales că economia de timp e mică, de câteva luni. O tevatură inutilă”, a conchis liderul ALDE.