Ministrul desemnat pentru preluarea portofoliului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Membrii celor două comisii de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Senatul României au avizat noul mandat cu 18 voturi „pentru”, 6 „împotrivă” şi 2 abţineri.
România pregăteşte Planul Naţional Strategic pentru agricultură
În urmă cu câteva zile, Adrian Oros anunţa că România va depune până în luna septembrie la Comisia Europeană Planul Naţional Strategic pentru agricultură, urmând ca un draft al documentului să fie finalizat până în luna aprilie.
„În noul Plan Naţional Strategic ne propunem să luăm o serie de măsuri care să ducă la eliminarea, în cinci ani, a deficitului balanţei comerciale în agricultură, care a depăşit un miliard de euro în 2019. Vrem să revenim la un excedent, aşa cum era înainte de 2015.
Măsurile vor fi de sprijinire a mediului asociativ, ferma medie, ferma de familie, sectorul de depozitare şi de procesare, astfel încât să nu mai exportăm materie primă, purtătoare de subvenţii, ci produse agricole şi alimentare procesate, cu o valoarea adăugată mare”, a declarat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Cluj-Napoca.