Un nou azil al groazei în Capitală
Un nou caz de neglijare și condiții improprii într-un azil de bătrâni a ieșit la iveală în Sectorul 4 al Bucureștiului. Noul azil al groazei fusese închis în urma unui control anterior realizat în luna iulie de autorități. Azilul a fost descoperit într-o clădire de pe strada Alunișului din Sectorul 4.
În data de 22 august, la ora 23:23, Secția 16 de Poliție a fost alertată prin apel la numărul de urgență 112. O persoană anonimă semnala existența unui azil de bătrâni în care aceștia erau cazați în condiții insalubre. Echipaje de polițiști s-au deplasat la locație pentru a investiga situația.
Verificările au relevat că la adresa menționată funcționa azilul de bătrâni „La Vecinul cel Bun”. În interiorul clădirii au fost găsite 50 de persoane aflate în îngrijire, dintre care 18 se aflau în subsolul clădirii. Bătrânii dormeau pe saltele și o canapea.
Administratorul azilului a venit cu explicații privind persoanele cazate în subsol. El a precizat că erau plasate acolo deoarece la etajele superioare ale clădirii se efectuau lucrări de renovare, impuse în urma controalelor anterioare efectuate de instituțiile de reglementare.
De asemenea, administratorul a recunoscut că societatea respectivă fusese sancționată anterior pentru încălcarea legislației în domeniu și că, în prezent, nu deține o licență de funcționare, fiind în proces de obținere.
Urmează verificări suplimentare
La locul incidentului au fost prezente echipaje ale SMURD, ambulanței, pompieri și DGASPC, care au efectuat verificări și evaluări specifice. Medicii au constatat că persoanele găzduite nu se aflau în situații care să necesite transportul la spital, având în primul rând probleme de sănătate legate de vârsta înaintată. Drept urmare, nu s-a dispus transferul la spital sau relocarea niciunei persoane.
Ca măsură de precauție, acest azil este păzită de un echipaj de poliție din Secția 16 și un echipaj de jandarmi. Verificări suplimentare urmează să fie efectuate în dimineața următoare. De asemenea, un echipaj de ambulanță a rămas la adresa respectivă pentru a interveni în caz de necesitate.