La sfârșitul anului trecut, Europa înlemnea în fața uneia dintre cele mai mari tragedii din ultimii ani. Totul se întâmpla în Norvegia, unde au avut loc alunecări masive de teren. Sute de oameni au fost evacuați și zeci de persoane erau date dispărute.
Alunecarea de teren s-a produs în cursul nopții de 30 decembrie 2020 în orașul Ask, din municipalitatea Gjerdrum, la circa 30 de km de Oslo
Numărul deceselor confirmate în urma alunecării de teren care s-a produs la 30 decembrie 2020 într-o localitate din apropiere de Oslo a ajuns, sâmbătă, la patru, după ce încă un corp a fost găsit sub dărâmături, au anunțat autoritățile. Astfel, bilanțul tragediei produse la sfârșitul anului devine tot mai negru.
„Am descoperit o nouă persoană moartă. Era în aceeaşi zonă ca şi al treilea corp. Am scos cele două corpuri”, a declarat un oficial al poliţiei într-o conferinţă de presă. Operațiunile de căutare a încă șase dispăruți continuau și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Inițial, au fost dați zece dispăruți, între care și doi copii cu vârsta de 2 şi respectiv 13 ani.
Ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile
O vastă alunecare de teren s-a produs în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Ask, din municipalitatea Gjerdrum, la nord-est de Oslo, înghițind mai multe case. Zece persoane au fost rănite, între care una grav. Echipele de salvare sunt de părere că ar mai putea găsi supravieţuitori în „buzunarele de aer” din clădirile încă parţial intacte.
Totuși, operațiunea de salvare a fost extrem de dificilă din cauza ninsorii. Coordonatorul echipei de salvare Roger Pettersen încearcă să dea de urma dispăruților cu ajutorul unui dispozitiv de captare a undelor emise de telefoanele mobile ale celor dispăruţi. El le-a transmis rudelor să aibă încredere în autorităţi şi să nu sune pe aceste mobile pentru a nu le consuma bateria.
Circa o mie de persoane care au fost evacuate în urma catastrofei nu se mai pot întoarce acasă din cauza terenului instabil. Pământul s-a surpat în continuare și în noaptea de vineri spre sâmbătă. Mai mult de zece case şi 31 de cabane s-au prăbuşit şi unele case s-au deplasat pe o distanță de 400 de metri.
Potrivit Direcţiei norvegiene a apelor şi energiei (NVE), alunecarea a afectat un teren cu o lăţime de 350 de metri şi o lungime de 800. Solul unde s-a produs alunecarea de teren are o compoziţie argiloasă, specifică pentru Norvegia şi Suedia. Solul poate deveni fluid, prăbuşindu-se cu rapiditate.