AXI Finance, o companie recent intrată pe piața din România, a lansat un nou card de credit cu valabilitate internațională. AXI Card are ca obiectiv incluziunea financiară a clienților, asigurând acces la finanțare indiferent de nivelul veniturilor și de statutul social al acestora și nu are comisioane de emitere, administrare sau comisioane aplicabile tranzacțiilor efectuate pe piața locală. Peste 10.000 de români l-au solicitat până în acest moment, iar mai mult de 2.000 de carduri au fost deja activate de clienți.
Piața cardurilor de credit din România se află pe un trend constant ascendent, în ultimii ani, înregistrând o creștere puternică a utilizării. La sfârșitul anului 2016, în România existau circa 2,85 milioane de carduri. Cu toate acestea, rata de penetrare raportată la populație este mult sub nivelul din majoritatea statelor europene, unde media ajunge la un card de credit de persoană.
„Astfel, sunt create premize bune pentru o așezare și dezvoltare de succes a brandului AXI în România. Analizele noastre arată că românii au nevoie de un instrument de plată flexibil și comod, precum cardul AXI. De aceea, suntem încrezători că zecile de mii de clienți pe care îi vizăm începând din acest an își vor pune încrederea în noi și se vor convinge de beneficiile acestui produs”, a declarat Laur Emilian, CEO AXI Finance în România.
Noul card de credit este un instrument flexibil de plată în țară sau în străinătate. Axi Card poate fi solicitat prin telefon sau online și este aprobat telefonic. Instrumentul de plată este livrat gratuit la adresa solicitanților, care beneficiază și de un cont online personal, gestionat de un manager personal de cont. Pentru a asigura o comunicare eficientă cu clienții, dar și siguranța tranzactiilor, compania pune la dispoziția clienților și un serviciu de SMS gratuit pentru tranzacțiile efectuate și sumele datorate.
60.000 de utilizatori în Bulgaria
AXI Card este deja binecunoscut pe piața din Bulgaria sub denumirea de White Card, unde are peste 60.000 de utilizatori activi, numărul acestora continuând să crească. White Card este un card de credit ușor accesibil și valabil la nivel internațional, utilizat la efectuarea plăților și cumpărăturilor, oferit de una dintre instituțiile financiare de top din Bulgaria – Access Finance.
Primul card a fost emis în 2013. În mai puțin de trei ani, clienții companiei au utilizat fonduri de peste 80 de milioane de leva pentru a-și satisface nevoile. White Card este un produs destinat publicului larg ce îmbunătăţeşte accesul cetățenilor la acest tip de instrumente de plată, oferindu-le în același timp posibilitatea de a achiziționa online produse și servicii în toată lumea.
În 2016, compania Access Finance și-a anunțat intrarea pe piețele internaționale cu brandul AXI, destinat operațiunilor din afara țării de origine. Subsidiara din România, AXI Finance IFN. S.A., și-a început operațiunile la începutul anului 2017, la doar câteva luni după anunțul extinderii companiei pe piețele internaționale. „Am fost dintotdeauna ghidați de misiunea noastră de a furniza servicii flexibile și inovatoare prin cardurile noastre de credit, indiferent de situația financiară și socială a clientului, dublată de calitate excelentă a serviciilor. Acesta este modul nostru de a contribui la incluziunea financiară a persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, nu au acces la instrumentele tradiționale de plată. Aceste persoane ar putea face plăți cu cardul de credit, fie online, fie de pe un telefon mobil. Suntem încrezători că AXI va oferi toate aceste beneficii și clienților noștri din România”, a declarat Țvetan Krastev, manager al Access Finance Ltd.