Gavril Iosif Chiuzbaian a încercat să violeze o femeie în biroul lui
După ce un preot a recunoscut că a agresat sexual o femeie în timpul spovedaniei, Ioana Ene Dogioiu, cunoscuta jurnalistă de la Spot Media, și-a deschis sufletul și a vorbit despre un incident teribil prin care a trecut în urmă cu 30 de ani. Ea a recunoscut că, în 1995, fostul ministru al Justiției, Gavril Iosif Chiuzbaian, a încercat să o violeze chiar în biroul lui. (Gabril Iosif Chiuzbaian a fost ministru PUNR în Guvernul PDSR-PUNR, condus de Nicolae Văcăroiu. El s-a retras de pe scena politică din România după 1996. A decedat în 2014.)
Ioana Ene Dogioiu a fost victima unei tentative de viol în 1995
„Fac o dezvăluire extrem de incomodă pentru mine. În 1995, am fost victima unei tentative de viol comisă de ministrul de atunci al Justiției, Iosif Gavril Chiuzbaian, în biroul său de ministru (pe atunci MJ era lângă Primăria Capitalei, în actualul sediu al INM). Am ajuns în acel birou ca foarte tânără jurnalistă de la Radio Timișoara, pentru un interviu programat. Ministrul mi-a spus că nu mai are chef de interviu, dar vrea să îmi povestească despre singurătatea motanului său care nu mai are parteneră. M-am ridicat să plec, m-a prins, m-a blocat, a început să mă lingă pe gât și să mă pipăie.
Norocul meu a fost intrarea intempestivă a secretarei, care nici acum nu știu dacă a intervenit întâmplător sau m-a auzit țipând din spatele ușilor capitonate. Mi-a dat drumul, mi-am smuls haina și am fugit din birou, pe scări, pe stradă, până spre intersecția cu Calea Victoriei. De ce nu am spus nimic? Pentru nu aveam probe și eram convinsă că ori nu voi fi crezută, ca mincinoasă în căutare de popularitate, ori voi fi acuzată că l-am provocat. Au trecut aproape 30 de ani și nu am uitat.
Femeia agresată, hărțuită, umilită trăiește în România una dintre cele mai teribile forme de singurătate. Și cum să fie altfel când Biserica însăși îndeamnă la discriminarea femeii care simbolizează păcatul. Slujba de căsătorie impune femeii să se supună bărbatului și să se teamă de el. Și poftelor acestuia? Aceeași lecție de supunere și teamă este predată în familie, la școală, pe stradă. Femeia este vinovată pentru simplul motiv că există, bărbatul numai când fapta e cu adevărat extrem de gravă, dar și atunci pentru că a fost instigat/provocat/momit de femeie.
Pentru a evita acest oprobriu inevitabil, cele mai multe dintre femeile agresate aleg să tacă și să suporte sau, pur și simplu, să treacă mai departe și să încerce să uite. Așa cum am făcut și eu. Nu de discriminare pozitivă prin cote de gen cred că au nevoie femeile. Cu mult mai importantă ar fi ridicarea prezumției de vinovăție care le amuțește și îngroapă sub tăcere monstruozitatea atât de multor bărbați, uneori celebri, puternici și respectați”, a scris, miercuri dimineața, jurnalista Ioana Ene Dogioiu într-un articol intitulat „Preotul, procurorul, ministrul. Imensa singurătate a femeii. Și eu!”, publicat pe Spot Media.
Contactată de Libertatea, Ioana Ene Dogioiu a vorbit despre consecințele nocive ale educației misogine, dar și despre necesitatea „unui amplu fenomen #MeToo și în România”.
Întrebată de ce crede că se petrec asemenea incidente și în 2022, cunoscuta jurnalistă a răspuns: „Explicația cea mai simplă este, în principiu, și cea mai corectă. Este vorba despre o educație care se perpetuează de foarte multă vreme. Avem o societate educată misogin. N-am mai văzut de mult un manual școlar, dar știu că în Abecedarele mai vechi, tata mergea la fabrică, era doctor, era inginer, iar mama spăla vase, mama călca. Femeia era asociată cu muncile casnice, nu cu muncile intelectuale. Apoi, este vorba despre educația religioasă, educația ortodoxă foarte răspândită în România, în care femeia este păcătoasă, vinovată by default. Evenimentele lunare prin care trece sunt o pedeapsă, nașterea în dureri este o pedeapsă. La slujba de căsătorie i se spune foarte clar nu doar că trebuie să se supună, dar și că trebuie să se teamă de bărbat. Femeia continuă să fie o vinovată pedepsită. Lucrurile astea se perpetuează.”
„Acest tip de misoginism din educație nu este doar al bărbaților – bărbații sunt beneficiarii lui –, ci este și al femeilor. Câte femei nu auzim că-și pedepsesc fetele care li se plâng de agresiuni sexuale? Sau care le spun: ”Nu spune nimic, taci din gură că te faci de râs”? Din această educație vin mai multe frici: frica de a nu fi crezută, de a fi considerată o mincinoasă. Mai e și teama că, și dacă vei fi crezută, vei fi făcută părtașă la vină: ”Lasă, mă, că a făcut și ea ceva, o fi ridicat și ea fusta, cine știe ce o fi spus la spovedanie de i-o fi provocat cine știe ce fantezii, lasă că n-a spus «nu» din prima”, a adăugat Ioana Ene Dogioiu.
Întrebată cum i se pare că se raportează politicienii din România la aceste cazuri de abuzuri sexuale, Ioana Ene Dogioiu a răspuns: „Reacția politică nu mi se pare suficient de fermă în astfel de cazuri. Și să nu uităm că sunt și printre politicieni oameni care fac același lucru, sunt și printre profesori oameni care fac același lucru. Cel care a încercat să mă agreseze sexual pe mine era ministru, ditamai personajul reprezentativ. O prietenă mi-a spus că a trăit același lucru, tot mai demult, tot în prima tinerețe, cu un senator al României. Deci este foarte extinsă această poveste. Sunt foarte multe femei care au trecut prin așa ceva și sunt foarte multe femei care au tăcut.”
În cadrul interviului, celebra jurnalistă a recunoscut că nu a vorbit cu nimeni despre agresiunea la care a fost supusă, până azi.
„Nu am vorbit cu nimeni. Pentru că, pe de-o parte, detest compasiunea sau mila, e un sentiment care îmi displace, mă face să mă simt inconfortabil. Nu am vrut să-mi plângă nimeni de milă. Agresiunea nici nu a fost consumată, a fost la nivel de tentativă. Pe de altă parte, știam că nu am ce să obțin. Dacă aș fi vorbit, ce ar fi urmat? Cu siguranță, ministrul Chiuzbaian ar fi negat, că doar nu era să recunoască. Nu aveam speranțe că secretara ar fi vorbit, plus că femeia în mod cinstit nu a văzut mare lucru – în momentul în care ea a deschis ușa, el m-a împins afară.
Existau două variante. Oamenii ar fi zis: ”Ia uite-o și pe puștoaica asta tinerică de la Timișoara, vrea să facă și ea o carieră, să-i fie cunoscut numele”. Or: ”Te-ai dus și tu îmbrăcată în fustă scurtă în biroul ministrului…”. Trebuie să ne aducem aminte că era vorba de anii ‘90, societatea era cu totul altfel construită. Atunci nu aveam nicio șansă. Îmi aduc foarte bine aminte cum eram îmbrăcată, aveam pantaloni. E foarte ciudat cum se fixează pe memorie… Săptămâni întregi am avut în nas mirosul de aftershave al ministrului, nu l-am putut scoate din nări, era fixat în creier”, a explicat Ioana Ene Dogioiu.
