Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a elaborat un nou Cod de Etică în promovarea medicamentelor eliberate pe baza unei prescripții medicale, ce reglementează relația dintre companiile producătoare de medicamente și profesioniștii din domeniul medical.
Prin implementarea acestui Cod, ARPIM urmărește ca alegerea medicamentelor în vederea prescrierii să se facă exclusiv pe baza nevoilor individuale de asistență medicală a pacienților, a eficienței pentru fiecare produs.
“Prin aceste modificări vrem să consolidăm procesul de transformare a pieței farmaceutice locale într-un mediu etic și concurențial, în care pacienților li se garantează accesul la cele mai bune terapii pentru afecțiunile de care suferă, fără suspiciunea corupției și numai pe baza dovezilor știintifice aduse de studiile clinice realizate pentru fiecare produs”, spune Cristian Luțan, director executiv adjunct al ARPIM.
Noua ediție a Codului a luat în calcul cele mai recente reglementări în domeniu la nivel european și internațional, printre noutățile aduse fiind și limitarea numărului de mostre care pot fi oferite profesioniștilor din domeniul sanitar sau interzicerea totală a cadourilor de orice natură.
Totodată, Codul interzice și organizarea sau sponsorizarea de evenimente în afara țării, precum și evenimentele organizate la hoteluri de 5 stele. Potrivit ARPIM, codul se aplică celor 28 de companii membre ale Asociației, care reprezintă circa 70% din piața farmaceutică romanească.
Adoptat pentru prima dată în mai 2005, Codul a fost revizuit pentru a șasea oară anul acesta.