Cu siguranță ați auzit numele Leica. Dacă sunteți mai în vârstă ați apreciat cu siguranță aparatele de fotografiat produse de marca germană, iar dacă sunteți mai tânăr, eventual un împătimit al telefoanelor inteligente cu importante capacități pentru realizarea de imagini, ați aflat despre colaborarea dintre Huawei și Leica. Chiar și împătimiții lumii extravagante a ceasurilor pot spune că Leica este un brand cunoscut în zonă, doar că, până acum, compania și-a oferit numele sub licență. Cea mai recentă colaborare dintre Leica și industria ceasurilor a avut loc în 2014 când marca germană a colaborat cu Valbray pentru ca acesta să producă o ediție limitată dedicată împlinirii a 100 de ani de la apariția producătorului de aparate foto.
Ei bine, în acest context, Leica a anunțat și prezentat în urmă cu câteva zile două piese care sunt produse fără licență, lansând astfel marca în lumea producătorilor de ceasuri. E drept că nici L 1 – un ceas de bază și nici L2 – care adăugă primului funcția GMT nu au mecanisme realizate de Leica, dar toate drepturile asupra celor două ceasuri aparțin companiei germane. Originile proiectului datează, după cum a declarat Andreas Kaufmann, președintele Consiliului de administrație al Leica, încă din 2012. De atunci, oficialii companiei au tot încercat să înțeleagă regulile și dedesubturile ceasornicăriei discutând cu oameni de la mărci celebre precum Chronoswiss sau A. Lange & Söhne. Tocmai pentru că au înțele cât de dificil este demersul, cei de la Leica au apelat la Achim Heine, deja colaborator al companiei, pentru realizarea designului liniei de ceasuri. Inspirându-se din istoria bogată din lumea camerelor foto Leica, acesta a creat, deocamdată, trei piese – pe lângă L1 și L2 va apărea, în curând și un L3 – care respectă tradiția mărcii foto fără a trece în zona kitsch. În interiorul carcaselor de 41 mm din oțel inoxidabil se află mecanisme realizate de Lehmann Präzision, o companie germană mai puțin cunoscută care are o linie proprie de produse sub marca Lehmann Schramberg.
Leica nu a anunțat deocamdată prețul celor două piese prezentate, însă este de așteptat ca L1 să poată fi achiziționat cu mai puțin de 10.000 de euro.