Un nou cutremur s-a produs, luni seară, în judeţul Arad, având magnitudinea 4.3, potrivit Institutului pentru Fizica Pământului.
Potrivit datelor preliminare publicate pe site-ul INFP, cutremurul a avut loc la ora 22:55:26 (ora României), în Crişana, judeţul Arad.
Seismul este unul mediu, cu magnitudinea ML 4.3, şi s-a produs la adâncimea de 10kilometri.
Cutremurul s-a produs la 22 kilometri SE de Arad, 46 kilometri NE de Timisoara, 75 kilometri SE de Bekescsaba, 91 kilometri N de Resita.
Acesta este al doilea cutremur produs luni seară în zonă, după cel de 4.9, înregistrat la ora 20.46.
Alte două cutremure au avut loc în România, sâmbătă dimineață. Primul s-a înregistrat în jurul orei 4, în zona județului Gorj și a avut magnitudinea de 2,5 pe scara Richter.
Cutremur și în Buzău
Al doilea cutremur înregistrat a avut loc în Buzău. Magnitudinea înregistrată a fost de 4 grade, conform Institutului Național de Fizică a Pământului.
„În ziua de 20 Mai 2023 la ora 10:36:20 (ora locală a României) s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 141km”, transmite INFP.
Cutremurul s-a produs la 53 de kilometri de Ploiești, 55 de kilometri de Brașov, 55 de kilometri de Buzău, 61 de kilometri de Sfântu-Gheorghe, 80 de kilometri de Târgoviște, 81 de kilometri de Focșani.
Cutremure și în lume
Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade a avut loc, luni dimineață, în Asia Centrală.
Cutremurul a avut loc 08:43 (ora locală a României) s-a produs în Afganistan-Tajikistan-Pakistan.
Seismul s-a produs la o adâncime de 61 de kilometri, conform INFP.
Un alt cutremur de 5,2 pe scara Richter s-a produs, luni dimineață, în Marea Banda, care înconjoară Insulele Maluku din Indonezia.
Seismul s-a produs la o adâncime de doi kilometri și a fost resimțit la 354 kilometri sud-sud-est de Ambon, Indonesia și la 329 kilometri nord-est de Lospalos, Timor Leste, scrie emsc-csem.org.
Cutremur a fost și în Turcia, duminică după-amiază. Un cutremur de 4,7 grade pe scara Richter a avut loc, duminică după-amiază, în centrul Turciei.
Epicentrul seismului a fost raportat la 63 kilometri vest-nord-vest de Kahramanmaraş și 22 kilometri sud-vest de Göksun.
Cutremurul de 4,7 grade a avut loc la o adâncime de cinci kilometri, fiind raportat la ora locală 15:46, conform emsc-csem.org.
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,1, s-a produs, sâmbătă, în Oceanul Pacific la sud-est de Insulele Loialităţii în arhipelagul francez Noua Caledonie, a anunţat Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS).
Seismul, înregistrat la orele 01:51 GMT, a lovit la o adâncime de 36 de kilometri şi a fost detectat la aproximativ 300 de kilometri de coastele caledoniene, informează sursa citată.
Cutremurul a fost urmat de o replică cu magnitudinea 6,5, notează AFP, citată de Agerpres.
Vineri, în aceeaşi zonă s-a produs un seism cu magnitudinea 7,7, cu alertă de tsunami în Pacificul de Sud ridicată la scurt timp.
Arhipelagul Noua Caledonie este situat în apropierea aşa-numitului „Cerc de Foc al Pacificului” şi a vulcanilor subacvatici din Bazinul Lau, motiv pentru care zona este în mod regulat afectată de şocuri seismice.