Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul a avut loc luni la ora 13:56 în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
Cutremurul a avut magnitudinea 4.1 pe scara Richter și s-a produs la adâncimea de 130 de kilometri.
Seismul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (73 km), Ploiești (81 km), Bacău (113 km), Brăila (117 km), Galați (118 km), București (131 km).
Un alt cutremur a avut loc în România, luni dimineaţă
Potrivit specialiştilor INCDFP, seismul a avut loc luni, 4 iulie, la ora locală 07:12:32.
Cutremurul a avut magnitudinea 3.0 pe scara Richter. El s-a produs în Zona Seismică Vrancea (judeţul Vrancea), la o adâncime de 113 km.
Potrivit INCDFP, Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe:
- 78 km E de Braşov,
- 93 km NE de Ploieşti,
- 101 km S de Bacău,
- 114 km V de Galaţi,
- 116 km NV de Brăila,
- 143 km N de Bucureşti,
- 165 km NE de Piteşti,
- 182 km SV de Iaşi,
- 192 km E de Sibiu,
- 208 km N de Ruse.
Val de cutremure săptămâna trecută
Cutremurul înregistrat luni dimineaţă vine după o altă serie de seisme înregistrate săptămâna trecută. Aparatele seismologilor au înregistrat cinci cutremure în doar două zile în Zona Seismică Vrancea.
Trei dintre ele au avut loc joia trecută, pe 30 iunie. Este vorba despre un cutremur de magnitudinea 3.4, înregistrat la ora 04:52, altul de 3.2 la ora 06:09, iar cel de-al treilea de magnitudine 3.0 la ora 22:07.
Două cutremure au avut loc apoi vineri seară: primul de magnitudine 2.8, la ora 20:11, urmat de unul de magnitudine 2.4 la ora 20:15.
Când va veni următorul cutremur devastator în România?
În urmă cu o lună de zile, reputatul seismolog Gheorghe Mărmureanu spunea că următorul cutremur mare ar trebui să vină abia după anul 2040.
„România are cutremure de suprafaţă foarte mici. În fiecare zi avem două-trei. Problema se pune în cazul cutremurelor foarte adânci, la peste 100 km, pentru că ele sunt cele care produc dezastre.
De abia după 1964 s-a pus problema în România proiectării clădirilor anti-seismice. Vă spun asta sigur, pentru că eram student.
Cutremurul din 1977 a fost un caz anormal, din statistica totală. Spre exemplu, cutremurul din 4 martie 1977. Înaintea lui a mai fost un cutremur, în octombrie, de 6.2, deci o magnitudine importantă pentru Vrancea.
Când spun că nu poate fi mai devreme un cutremur de 2040, mă refer că va fi de peste 7, 7.2-7.4. Aşa discutăm”, a declarat profesorul Mărmureanu la Antena 3.