Un nou forum de afaceri între români și chinezi

Camera de Comerţ şi Industrie a României, în parteneriat cu Consiliul de Promovare al Cooperării Sud – Sud (CPSSC) din China, organizează luni, 18 iulie 2016, începând cu ora 15.00, forumul de afaceri intitulat „International Production Capacity Cooperation Romania – China”.

Delegaţia oficială chineză, condusă de preşedintele CPSSC, Lyu Xinhua, va fi însoţită la eveniment de o componentă economică formată din 15 companii reprezentative din domenii precum: finanţe – bănci, industria textilă, echipamente şi produse ale industriei electrice, echipament medical, infrastructură, construcţii (autostrăzi, poduri, tuneluri), material rulant, managementul apelor.

Forumul urmăreşte dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale şi facilitarea interacţiunii directe între firmele româneşti şi cele chineze, prin întâlniri B2B ce vor avea loc în partea a doua evenimentului.

Evenimentul va avea loc la CCIR Business Center, intrarea (E), Tronson III, Bd-ul Octavian Goga nr. 2 (intrarea dinspre Splaiul Unirii), Amfiteatrul Albastru, mezanin.