Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu continuă seria împrumuturilor de la bănci, iar BNR anunţă că suma este de două ori mai mare decât cea anunţată iniţial. El anunţa la începutul acestei luni că a reușit imposibilul: "În aprilie 2020 am finanțat deficitul bugetar la o dobândă medie de 3.5% pe an, în timp ce guvernul socialist în aprilie 2019 finanța deficitul bugetar la o dobândă medie de 4.5%."
Astfel, Ministerul de Finanţe a împrumutat, luni, 1,089 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 47 de luni, la un randament mediu de 3,74% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,222 miliarde de lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna mai 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,065 miliarde de lei, din care 500 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 3,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 465 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Suma este cu 115 milioane de lei mai mare faţă de cea programată pentru luna aprilie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Dobânda medie cu care s-a împrumutat statul român în aprilie anul trecut este de 4,91%. În acea perioadă, media dobânzilor cu care s-au împrumutat ţările Uniunii Europene era de 1,07%. Datele Băncii Naţionale a României arată că luna trecută România s-a împrumutat cu dobânzi cuprinse între 3,33 şi 4,38%, media acestora fiind de 3,88%.