Un nou inceput la capat de lume

Distanta mare care separa continentul european de Australia si inexistenta unei ambasade a acestui stat la Bucuresti continua sa fie totusi obstacole majore pentru obtinerea unor informatii corecte si rapide cu privire la posibilitatile de emigrare. Mai mult chiar, incepand de anul trecut, dosarele pentru obtinerea vizei de rezidenta - cu exceptia solicitarilor ce tin de intregirea familiei - nu mai sunt procesate la Ambasada de la Belgrad, ci trebuie trimise direct la Adelaide, in Australia. Di

Distanta mare care separa continentul european de Australia si inexistenta unei ambasade a acestui stat la Bucuresti continua sa fie totusi obstacole majore pentru obtinerea unor informatii corecte si rapide cu privire la posibilitatile de emigrare. Mai mult chiar, incepand de anul trecut, dosarele pentru obtinerea vizei de rezidenta – cu exceptia solicitarilor ce tin de intregirea familiei – nu mai sunt procesate la Ambasada de la Belgrad, ci trebuie trimise direct la Adelaide, in Australia. Directorul firmei pentru servicii de emigrare Oz Land Consulting, dl Ovidiu Musat, spune ca sistemul foarte coerent, corect si rapid de evaluare a dosarelor candidatilor compenseaza aceste probleme.
Sansele de a parcurge cu succes si in termen optim toate procedurile de emigrare pe cont propriu sunt insa minime. „Conditia de baza care se cere unui candidat este de a demonstra ca poate fi angajat chiar din momentul in care a pus piciorul in Australia. Or, tocmai la acest aspect, solicitantii nu sunt pregatiti sa raspunda corect – explica dl Ovidiu Musat. Spre deosebire de alte state, Australia recunoaste nu numai diploma de studii, ci si statutul de profesionist cu drept de practica al tuturor persoanelor care au obtinut o viza de rezidenta.”
Echivalarea profesionala este un proces laborios si greu de inteles din perspectiva sistemului romanesc de evaluare a pregatirii si competentelor profesionale pe o piata a muncii in care inca nu exista reglementate nici macar notiunile de baza privitoare la standardele ocupationale. Candidatul trebuie sa stie cum sa completeze formularele pentru emigrare, in asa fel incat sa poata convinge autoritatile care fac echivalarea profesionala asupra compatibilitatii dintre documente, cunostinte, pregatire, experienta practica in munca si domeniul ocupational in care poate fi integrat.

Pasi spre o noua viata in Australia

Pasul 1. Testul IELTS.
Solicitantii trebuie sa detina un certificat de buna cunoastere a limbii engleze. Testul IELTS se poate sustine la British Council, contra sumei de 110 dolari USA. Se poate da si Ocupational English Test la Belgrad sau Viena, de doua ori pe an, testarea facandu-se pentru cunostinte de limba engleza la nivelul cerut de ocupatie. In acest caz, examinarea este permisa de maximum doua ori si costa 160 dolari USA.
Pasul 2. Echivalarea profesionala.
Se face de catre autoritati special desemnate din Australia. Acestea sunt organizatii profesionale acreditate la nivel national, specializate pe domenii sau grupe profesionale, care au rolul de a evalua daca pregatirea academica sau profesionala, precum si abilitatile practice dobandite prin exercitarea profesiei/meseriei sunt la standarde echivalente cu cele impuse unui australian pentru a putea profesa. In Australia sunt, in acest moment, peste 30 de astfel de autoritati.
Solicitantii trebuie sa faca dovada vechimii in ocupatia actuala, care, la randul ei se regaseste in SOL (Skilled Occupation List). Este foarte importanta stabilirea diferentei dintre profesia de baza, care poate fi cea de inginer, si ocupatia actuala, care poate fi de agent de vanzari. Aprecierea se va face potrivit experientei dovedite in ocupatia propriu-zisa, actele de studii fiind relevante prin acest sistem de suprapunere a campurilor de analiza. Costul acestui serviciu se situeaza intre 180 si 220 USD. Durata procesarii este de maximum doua luni.
Pasul 3. Depunerea dosarului de emigrare: se accepta numai dosarele care indeplinesc toate conditiile prevazute la pasul 1 si 2.
Pasul 4. Controlul medical.
Pasul 5. Obtinerea vizei de rezidenta permanenta.
Timpul mediu de asteptare pentru obtinerea vizei este cuprins intre 4 si 12 luni, in functie de profesia sau meseria candidatului.     

Punctajul necesar pentru obtinerea vizei

Necesar: 110 pana la 135 puncte
– 40-60 puncte: calificare, in functie de ocupatie, conform SOL;
– 5-10 puncte: vechimea in ocupatia nominalizata potrivit SOL; se pot obtine 10 puncte in cazul in care 3 ani din ultimii 4 ani reprezinta vechime efectiva in ocupatia nominalizata;
– 15-20 puncte: nivelul de cunoastere a limbii engleze;
– 15-30 puncte: varsta.
Bonusuri
– 5 puncte: universitatea absolvita a avut ca limba de predare limba romana;
– 5 puncte: partenerul indeplineste conditiile de cunoastere a limbii engleze si de varsta;
– 5 puncte: capitalul transferabil;
– 5 puncte: ocupatia nominalizata este pe lista ocupatiilor cu foarte mare cautare in Australia.

Cele mai cautate joburi

                Nivel salariu*
Contabil    913
Educatoare            664
Profesor gimnaziu         957
Inginer electronist si electrotehnic     1151
Specialist I.T.             1001
Specialist multimedia         1001
Asistent medical             801
Farmacist             965
Medic specialist             809
Electrician auto              600
Mecanic auto            600
Tinichigiu auto            600
Vopsitor auto            520
Brutar si patiser            566
Bucatar                611
Sudor si cazangiu            610
Lacatus mecanic si masinist    776
Lucrator in metal            551
Sculer matriter            801

Sfatul specialistului

Australia dispune de un cadru legislativ in domeniul fortei de munca extrem de bine reglementat. Nimeni nu poate executa o profesie fara sa detina drept de practica (licenta ) recunoscut la nivel statal.
Este de asemenea bine sa se stie ca nici un director sau intreprinzator nu poate angaja o persoana din afara granitelor Australiei fara sa respecte regulile, de altfel foarte stricte, de admitere a unui muncitor din afara tarii. Pentru a obtine un contract de munca de acest gen, angajatorul trebuie sa demonstreze ca: persoana nominalizata are competente profesionale la nivelul corespunzator stabilit prin lege; nu a gasit pe plan local o persoana potrivita; nu poate scolariza o asemenea persoana; va oferi celui pe care l-a nominalizat un salariu egal cu cel pe care il ofera unui australian.
Singura categorie profesionala din Romania care are reale sanse de a obtine contracte de munca in acest mod sunt specialistii in informatica. Nici o diploma din Romania nu este recunoscuta direct. De asemenea, mai trebuie de stiut faptul ca destul de putina lume lucreaza cu salariu fix, metoda cea mai uzitata fiind negocierea directa si/sau plata la norma. De aceea, este gresita raportarea castigului prin transformarea unui dolar australian intr-unul american. Inainte de a face orice fel de comparatie, trebuie luate in calcul multe alte aspecte legate de nivelul de taxe, puterea de cumparare, costul vietii, sistemul de somaj, alte bonusuri si extraplati, plus numarul de sarbatori legale platite (destul de mare in Australia, poate chiar prea mare).