Au fost din nou probleme la metroul bucureştean, joi dimineaţă!
S-a dat iarăşi alarma pe Magistrala 2 de metrou, între stațiile Tineretului și Eroii Revoluției
Potrivit Metrorex, joi, 26 mai, la ora 04:45, în tunelul dintre stațiile Tineretului și Eroii Revoluției de pe Magistrala 2 a fost sesizat miros de fum.
Echipele de intervenţie Metrorex au constatat deteriorarea din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare.
Compania anunţă că personalul său a acționat conform procedurilor și a sesizat imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie.
Cele două staţii de metrou au fost închise temporar
Ca măsură de siguranţă, ISU a decis închiderea stațiilor Tineretului și Eroii Revoluției până la remedierea situaţiei. Ulterior, după încheierea verificărilor, cele două stații au redeschise.
Din fericire, ca urmare a incidentului de joi dimineaţă, nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuați.
Siguranţa călătorilor nu a fost pusă în niciun moment în pericol, mai informează reprezentanţii Metrorex.
„Metrorex prezintă scuze pentru disconfortul creat”, mai transmite compania.
În acest moment, circulația trenurilor de metrou are loc în condiții normale.
Al doilea incident serios la metrou în numai câteva zile
Reamintim că un incident mai serios a avut loc marţi, 24 mai, atunci când un tren a rămas blocat lângă staţia Piaţa Română, iar câteva sute de călători au fost evacuaţi prin tunel, în urma unor degajări de fum. 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar două au ajuns la spital.
Polițiștii și procurorii anchetează deja respectivul incident.
„Polițiștii Brigăzii de Politie pentru Transportul Public s-au sesizat din oficiu și desfășoară activități investigative pentru de distrugere din culpă, respectiv neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, potrivit unui comunicat de presă.
Cercetările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.