Un lanț de magazine polonez vine în România
Un cunoscut lanț de magazine din Polonia, Zabka, își face intrarea pe piața din România. Grupul este un important jucător al retail-ului de proximitate modern din Europa.
Intrarea grupului polonez pe piața românească reprezintă rezultatul dezvoltării unui ecosistem de retail de proximitate, cu potențial de extindere în piețele europene, arată compania într-un comunicat.
Zabka intră pe piața românească după semnarea unui parteneriat cu DRIM Daniel Distribuție FMCG, prin preluarea unui pachet majoritar de acțiuni. Tranzacția va fi finalizată după îndeplinirea tuturor cerințelor de reglementare.
După obținerea aprobărilor pentru tranzacție, prioritatea grupului polonez va fi continuarea dezvoltării accelerate a noului partener local, beneficiind atât de poziția pe care DRIM o are pe piața locală, cât și de expertiza în retail-ul de proximitate.
„Am dedicat ultimul sfert de secol unei creșteri dinamice în Polonia, iar astăzi ne lansăm într-o nouă etapă, care implică lansarea operațiunilor pe o nouă piață europeană”, a spus Tomasz Suchański, CEO al Grupului Zabka.
Grupul Zabka ar putea face ulterior și alte investiții în alte domenii
Potrivit grupului, decizia a fost luată ca urmare a perspectivelor de creștere ale pieței românești și profilul consumatorului român, similar cu cel polonez. Ulterior, grupul polonez ar putea face și alte investiții în România, și ar putea alege alte domenii adiționale pentru dezvoltare.
Tomasz Blicharski, directorul executiv al grupului polonez, a spus că „este o investiție strategică care oferă întregului Grup o perspectivă unică pentru dezvoltarea ulterioară și accesul la o nouă piață”.
Compania românească preluată de polonezi, DRIM Daniel Distribuție FMCG, este o afacere de familie, fiind administrată în prezent de a doua generație de antreprenori. În decursul celor aproape 30 de ani de activitate, compania a construit o infrastructură logistică extinsă și și-a consolidat poziția pentru furnizorii săi și proprietarii magazinelor tradiționale.
În prezent, are peste 800 de angajați și aprovizionează aproape 12.000 de magazine comerciale tradiționale din țară.
De cealaltă parte, Zabka Group, cu peste 10.000 de magazine, livrări la domiciliu, soluții digitale și peste 3 milioane de clienți zilnic, este unul dintre cei mai mari jucători din retail-ul alimentar din Europa.