Dezvăluirea momentului anunţată de către specialişti. S-a dezvoltat un nou medicament împotriva coronavirusului. Anunţul a fost făcut de către o companie japoneză. Specialiştii spun că pot dezvolta un tratament anti-COVID-19 sub formă de pastile. Compania a început testele clinice şi intră astfel în cursă alături de societăţi precum Pfizer sau MSD (Merck Sharp &Dohme), relatează duminică agenţia EFE.
Un nou medicament împotriva COVID-19
Pastila concepută de laboratorul japonez Shionogi ar urma să fie administrată una pe zi şi obiectivul ei este de a neutraliza virusul într-un interval de timp de zece zile după infectare.
”Scopul nostru este un produs cu administrare pe cale orală sigur, la fel ca Tamiflu sau Xofluza”, a declarat publicaţiei The Wall Street Journal directorul general al acestei companii, Isao Teshirogi, dând exemplul acestor două medicamente folosite împotriva gripei.
Pfizer, studiile cele mai avansate
Totuşi, compania niponă se află în urma laboratoarelor americane Pfizer şi MSD, care sunt într-o fază mai avansată a conceperii unui asemenea tratament anti-COVID-19. Pastilele au fost gândite pentru ca bolnavii să le folosească atunci când au simptome uşoare şi sunt acasă, spre deosebire de tratamente precum cel cu Remdesivir, medicament administrat în spitale şi rezervat de obicei bolnavilor în stare mai gravă.
Dar cu atenţia concentrată mai ales asupra vaccinurilor anti-COVID-19, în ultimul an nu s-au înregistrat progrese decisive la acest capitol, tratamentele folosite pentru această boală înregistrând puţine schimbări. În cazul Pfizer, această companie a anunţat că pastila sa, administrabilă de două ori pe zi şi al cărei concept este apropiat de cel al Shionogi, ar putea ajunge pe piaţă chiar în cursul acestui an.
În schimb, compania MSD, al cărei tratament se bazează pe o formulă studiată cu ani în urmă ca posibil antidot împotriva Ebola, a declarat că deocamdată pastila sa experimentală anti-COVID-19 s-a dovedit eficientă în reducerea încărcăturii virale a pacienţilor COVID-19 şi ea ar putea reduce riscul de spitalizare.