Printre brandurile ce se vor găsi în Clothes Boutique se numără Patrizia Pepe, Simona Barbieri, Allegri, Burberry, Dolce&Gabbana, Armani, Liu Jo, Moschino, Calvin Klein, Gallo etc. Accesoriile reprezintă aproximativ 20% din stocul de marfă al magazinului de pe strada Occidentului nr. 2.
”Românii sunt mari consumatori de modă, adoră, cu precădere, brandurile italienești, aceste două motive fiind extrem de imporante în momentul în care am luat decizia de a demara investiția în acest boutique. Mai mult, am ales să aducem și colecții pentru copii pentru că românii îi îmbracă foarte chic încă de la vârste mici”, spune Stefano Iervolino, unul dintre acționarii Clothes Boutique.
Magazinul are la vânzare colecții de primăvară-vară, cărora le-au fost aplicate discount-uri de până la 50%, aferente perioadei anuale de reduceri. De asemenea, colecțiile de toamnă-iarnă pot fi comercializate încă din prima zi de operare. ”Am făcut o selecție de branduri pe care românii le apreciază, dar încercăm să impunem pe piață și designeri mai puțin cunoscuți publicului din România, chiar dacă sunt deja magazine care-i comercializează. Este vorba de Simona Barbieri, Patrizia Pepe, Kristina Ti și Max Verre etc”, spune Iulia Ștefan, collection manager Clothes Boutique.
Clothes Boutique va deschide în curând și magazinul online, hainele putând fi achiziționate la aceleași prețuri ca în showroom. Livrarea se va face în 24 de ore, fără taxe de transport. ”Fiind un boutique, mizăm pe fidelizarea clienților, oferindu-le prompt informații personalizate despre colecțiile aduse la vânzare. Avantajul nostru în fața competiției este că avem pe stoc toată marfa comercializată online”, spune Stefano Iervolino.
Pentru primul an de funcţionare per piaţa locală, proprietarii speră ca multibrandul Clothes Boutique să genereze încasări 1,5 milioane de euro, atât din vânzările offline, cât și din cele online.