Dezbaterile în procesul de destituire a preşedintelui american Donald Trump, acuzat de abuz de putere şi de obstrucţionare a bunului mers al activităţii Congresului, au început marţi în Senat, informează agenţiile internaţionale de presă.
Audierea a debutat printr-o dispută procedurală cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte acest proces istoric, democraţii acuzându-i pe republicani că pun la cale achitarea în ritm rapid a preşedintelui SUA.
La cinci zile după ce au jurat să facă dreptate „în mod imparţial”, cei 100 de senatori s-au reunit la 13:00 (18:00 GMT) la Capitoliu, sediul Congresului la Washington.
Senatorii urmează să stabilească dacă preşedintele este vinovat de abuz de putere şi de obstrucţionarea bunei desfăşurări a lucrărilor Congresului, după cum îl descrie actul de acuzare adoptat în decembrie de Camera Reprezentanţilor. În centrul scandalului se află o convorbire telefonică din iulie în cadrul căreia Donald Trump cerea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să ancheteze asupra lui Jon Biden, adversarul său potenţial la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Acesta este al treilea proces de destituire a unui preşedinte american, după cele ale Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1999. Absent de la audieri, Donald Trump va fi reprezentat de o echipă de avocaţi.