Lucrările la pasajul suprateran Mihai Bravu – Splaiul Unirii au început la 17 ianuarie 2011, iar de atunci circulația în zonă a devenit un adevărat calvar. Traseul acestuia are ca punct de plecare Bulevardul Mihai Bravu, în dreptul străzii Vântului (stația de metrou Mihai Bravu), traversează Splaiul Unirii și se încheie pe Calea Văcărești.
Lungimea pasajului, care va avea patru benzi pe sens, este de 700 de metri. Luna trecută, primarul general Sorin Oprescu a anunțat că pasajul va fi terminat cel târziu în aprilie 2012.