500 de milioane de lei pentru programul „Rabla pentru tractoare”

Ministerul Mediului a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, că Ordinul privind aprobarea ghidului de finanțare pentru programul Rabla destinat tractoarelor, semnat de ministrul Mircea Fechet, va fi trimis la Monitorul Oficial în cursul zilei.

Programul de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate, cunoscut sub denumirea de „Rabla pentru tractoare”, este implementat în premieră în acest an de Administrația Fondului pentru Mediu. Bugetul total alocat pentru acest program se ridică la 500 de milioane de lei.

Potrivit lui Mircea Fechet, economia rurală are nevoie de un sprijin semnificativ pentru a deveni competitivă și și-a exprimat satisfacția față de ajutorul substanțial oferit de Ministerul Mediului, care poate ajunge până la 44.000 de euro pentru fiecare producător agricol.

„Îi ajutăm pe micii fermieri să-şi crească producţia şi să rămână şi cu mai mulţi bani în buzunar. Cei care muncesc pentru ca noi să punem pe masă produse autohtone, gustoase şi sănătoase, trebuie să aibă echipamente noi, moderne şi mai puţin poluante.

Este un program de mare ajutor micilor fermieri, aşa că, imediat ce dăm startul la înscrieri, mă aştept să avem solicitări pe măsura entuziasmului pe care mi l-au transmis toţi cei cu care am stat de vorbă.

Le vom plăti pe toate, avem 500 milioane lei care vor ajunge la cei care vor să producă mai mult şi mai ecologic. Economia rurală are nevoie de tot sprijinul să fie competitivă şi mă bucur că Ministerul Mediului vine cu un ajutor consistent, de până la 44.000 euro pentru fiecare producător agricol”, a transmis Mircea Fechet.

Mircea Fechet
SURSA FOTO: Facebook, Mircea Fechet

Conform informațiilor furnizate de Ministerul Mediului, cheltuielile eligibile în cadrul programului „Rabla pentru tractoare” includ achiziția de tractoare și mașini agricole autopropulsate, precum și accesorii agricole, dar doar dacă acestea sunt cumpărate împreună cu un tractor sau o mașină autopropulsată.

Cine poate beneficia de acest program?

Pentru a beneficia de acest program, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții, cum ar fi deținerea unui atestat de producător, să nu aibă datorii la bugetul de stat și cel local, și să predea la casare un autovehicul, tractor sau mașină agricolă uzată.

În ceea ce privește finanțarea, Administrația Fondului pentru Mediu va acoperi 65% din valoarea de achiziție (echivalentul a 36.750 de euro) pentru echipamentele eligibile. În cazul tinerilor fermieri (până la 40 de ani), procentul de finanțare crește la 80% (44.000 de euro). Valoarea totală a achiziției, care include tractorul/mașina agricolă autopropulsată și accesoriile agricole aferente, nu poate depăși echivalentul în lei al sumei de 55.000 de euro.

Pentru a accesa programul, beneficiarii trebuie să se înscrie la dealerii validați de Administrația Fondului pentru Mediu, prin intermediul căror se va face achiziția echipamentelor. Documentele necesare pentru înscriere includ cererea de finanțare, certificatul de atestare fiscală și atestatul de producător.