Se conturează un nou proiect de lege pentru pensii în Parlament. Nicolae Ciucă anunță soluții imediate. Săptămâna viitoare, coaliția va dezvălui propunerile pentru corectarea inechităților!
Nicolae Ciucă a anunțat modificările pentru pensiile militarilor
Președintele Senatului și candidatul PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, a fost invitat joi seara la emisiunea „Culisele statului paralel” de la Realitatea PLUS. În cadrul interviului, Ciucă a abordat subiectul pensiilor militarilor și a discutat despre modificările legislative necesare pentru a corecta inechitățile existente.
Întrebat de moderatoarea Anca Alexandrescu despre măsurile necesare pentru corectarea pensiilor militare, Nicolae Ciucă a recunoscut că Legea 223 a creat inechități între pensionarii anteriori și cei mai recenti. El a explicat că aplicarea acestei legi a dus la diferențe între cei pensionați înainte și după modificări.
Ciucă a subliniat, de asemenea, discrepanțele legate de soldă și grad. El a menționat că gradul militar rămâne un drept personal pe toată durata vieții unui ofițer sau subofițer și a remarcat diferențele între cei care au trecut în rezervă și cei care vor face acest lucru în viitor.
„Este o problemă legată de aplicarea Legii 223, care a produs inechități între cei care au ieșit înainte și cei de după”, a explicat el.
„Este discrepanță între cei care au trecut în rezervă și cei care o vor face”, a adăugat acesta.
Nicolae Ciucă a spus că a discutat problema pensiilor militare cu premierul Marcel Ciolacu, care i-a promis că vor fi luate măsuri pentru a elimina inechitățile. El a subliniat că este esențial să rezolve această situație.
Va fi prezentată o variantă săptămâna viitoare
Ciucă a menționat că există deja un proiect de lege în Parlament și că discuțiile din coaliție vor continua pentru a găsi o soluție echitabilă. De asemenea, a precizat că, împreună cu premierul, au convenit să prezinte o variantă până săptămâna viitoare.
„Am înțeles rațiunea lui Marcel Ciolacu și mi-a promis că va face ceva ca să elimine aceste inechități. E obligatoriu să rezolvăm”, a spus liderul PNL.
„Am discutat și cu premierul, pentru că e nevoie de majoritate. Am convenit ca până săptămâna viitoare să venim cu o variantă”, a adăugat Ciucă.
Anca Alexandrescu a subliniat că modificările pentru pensionarii militari trebuie adoptate cu aceeași rapiditate ca și cele pentru alte inițiative, cum ar fi cele legate de fostul președinte Klaus Iohannis. Ea a comentat că speră ca legea pentru pensionarii militari să fie adoptată la fel de repede ca modificările pentru Klaus Iohannis.
„Sper că vă țineți promisiunea să treacă legea cu pensionarii militari la fel de repede cum trece și modificarea pentru Klaus Iohannis”, a declarat Anca Alexandrescu.
În replică, Nicolae Ciucă a afirmat că se va implica personal pentru a accelera soluționarea problemei. El a menționat că săptămâna viitoare vor avea loc noi discuții în coaliția de guvernare despre acest proiect de lege, care va fi finalizat și semnat de el și Marcel Ciolacu.
„Săptămâna viitoare în coaliție vom discuta acest proiect de lege. Final, care va fi depus, semnat de mine și de Marcel Ciolacu”, a mai spus el.