Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal adoptat de Camera Deputaților, această categorie de persoane va fi scutită de la plata chiriilor. Legea merge acum la preşedintele Iohannis pentru promulgare.
Documentul prevede că toate clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie sunt scutite de la plata impozitului. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de șeful statului.
Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților, care este și for decizional, presupune ca medicii de familie să nu mai plătească chirie pentru spațiile în care își desfășoară activitatea, conform RRA.
Cine va fi scutit de impozite și taxe
Proiectul, care modifică astfel Codul Fiscal, prevede faptul că nu se datorează impozit sau taxă pentru clădirile unităților sanitare publice precum nici pentru clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice – se precizează în proiectul de lege.
La nivelul județului Vaslui, de pildă, sunt peste 150 de medici de familie care vor beneficia de această lege, în condițiile în care ea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis.