Mai mulți deputați au depus la Senat un proiect de lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind regimul ariilor naturale protejate.
Titularii de licenţe pot scoate din interiorul ariilor protejate suprafeţe de teren aferente perimetrului de exploatare a resurselor minerale pentru care există licenţe de concesiune a activităţii miniere de exploatare, prevede o propunere legislativă depusă la Senat.
Propunerea legislativă pentru completarea art. 56-indice 1 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice a fost iniţiată de deputatul PSD Neculai Iftimie şi deputaţii ALDE Ică Florică Calotă şi Toma Petcu.
"Prin excepţie de la prevederile alin (3), modificarea limitelor ariilor protejate este posibilă, prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă titularii deţin licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, în temeiul legislaţiei miniere în vigoare. Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul exploataţiei miniere şi drumurile de acces la exploatare sa fie în afara ariei protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate si limitele exploatării miniere va fi păstrată o zonă minimă, tampon, de lăţime 100 de metri pe toată lungimea de grăniţuire', prevede un nou alineat propus de iniţiator la art 56 indice 1 din din OUG 57/2007, citat de Agerpres.
Actul normativ mai stipulează că modalitatea modalitatea de stabilire a limitelor noilor arii naturale protejate se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Actul normativ va intra în dezbaterea Senatului, ca primă cameră sesizată.