Presa rusă susține că Beijingul se pregătește să invadeze Taiwanul

Presa rusă susține că Taiwanul ar urma să fie invadat de China anul acesta, iar mica insulă va fi alipită până la data de 1 octombrie, când se sărbătoresc 75 de ani de la întemeierea Republicii Populare Chineze. De menționat că, presa rusă nu folosește termenul de război sau invazie ci denumirea de operațiune militară.

Wang Huning, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), s-a întâlnit cu membrii de vârf ai PCC în legătură cu problema Taiwanului. El a declarat că orice încercare a Taipeiului de a-și declara independența trebuie respinsă și trebuie blocată orice intervenție externă.

La Washington și în Taiwan, mulți se întreabă dacă toate acestea sunt doar exagerări sau dacă Beijingul intenționează cu adevărat să cucerească Taiwanul la timp pentru cea de-a 75-a aniversare, scrie Nezavisimaya Gazeta, potrivit TASS.

Reuters și alte agenții de știri occidentale consideră declarația lui Wang, precum și conferința în sine, ca fiind o dovadă că Beijingul a intensificat presiunea asupra Taiwanului. În plus, se apropie o ocazie istorică, deoarece la 1 octombrie se împlinesc 75 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze în 1949.

„Situația din jurul Taiwanului s-a îmbunătățit marginal după întâlnirea lui Xi Jinping cu președintele american Joe Biden de anul trecut, dar rămâne tensionată. În ceea ce-l privește pe Wang Huning, este de datoria sa să se exprime pe această temă”, a declarat pentru sursa citată, Vasily Kashin, cercetător principal la Școala Superioară de Economie.

china taiwan
SURSA FOTO: Dreamstime

Ajutorul de 95 de miliarde de dolari al SUA pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Expertul adaugă că rolul lui Wang „include declarații despre Taiwan, găzduirea unor sesiuni de studiu pe această temă de mai multe ori pe an și căutarea participării taiwanezilor care simpatizează cu Beijingul. Pe de altă parte, China a declarat frecvent că insula va fi reunificată până în 2024. Așadar, nimic nu poate fi exclus”.

Morris Chan, fondatorul gigantului taiwanez de cipuri TSMC, și directorul general al TSMC, Mark Liu, ar putea avea opinii similare. Sâmbătă, ei au participat la ceremonia de deschidere a primei lor fabrici de semiconductori din Japonia.

De asemenea, se așteaptă ca Taiwanul să primească o parte din pachetul de ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari care a trecut de Senatul SUA, dar care s-a blocat în Camera Reprezentanților. Planul include 1,9 miliarde de dolari pentru refacerea rezervelor de armament în Taiwan și 3,3 miliarde de dolari pentru aprovizionarea submarinelor americane din zonă.