Se pare că scandalurile nu mai contenesc pentru Ilie Năstase! Fostul tenismen riscă să fie sancționat după ce a jignit o jurnalistă care i-a cerut punctul de vedere după ce a fost prins beat la volan.
„Nu am fost prins băut la volan. Am băut două beri. Am primit o amendă, dar cei care m-au urmărit, m-au așteptat acolo două ore și au sunat la 112 să spună că am ieșit din restaurant. M-au urmărit până aproape de mall Băneasa și acolo au sunat la 112 și cei de la 112 au sunat la Poliție să oprească. Au mai făcut această chestie și acum câteva zile, cu soția mea. Acești oameni sunt niște nemernici pentru că nu faci așa ceva. M-a întrebat omul (polițistul n.r): Cât ați băut? Două beri! Mi-a pus testul ăla care a ieșit 0,021. Trebuie să iasă 0. Nu ai voie nicio picătură.
Mi-am luat o amendă de 600 de lei și o lună suspendarea carnetului. Ca cineva să vină să te pârască, mi se pare incredibil și pentru asta am decis să plec din România. Nu e prima dată când mi se face chestia asta. O să vin cu dovezi. Soția mea a plecat de acasă cu două milioane. Avea în geantă 350.000 de euro. Este periculos. Cineva care aude se duce și îi dă în cap”, a declarat fostul tenismen.
A jignit-o pe jurnalista Digi 24
Reporterul Digi24 i-a spus acestuia că nu se află la primul incident de acest fel, dar Ilie Năstase s-a arătat nepăsător.
„Nu mă interesează. Cineva care te dă în primire… fac și eu așa, să văd ce face persoana aia. Sun la 112 și zic: Vedeți că a ieșit. Opriți-l! Ce înseamnă asta? Securisme! Ce sunt astea?”, a răspuns fostul tenismen.
Indignată de atitudinea acestuia, jurnalista l-a întrebat pe Ilie Năstase dacă știe că nu ai voie să consumi alcool înainte să te urci la volan. Atunci, fostul tenismen și-a ieșit din fire și a jignit-o, răspunzându-i „Du-te dracu de proastă!”.
Ilie Năstase riscă să fie sancționat după incident
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a spus că după acest incident, generalul (r.) Ilie Năstase poate fi sancționat după acest incident.
„Un om care ocupă un grad cu o asemenea anvergură are obligația ca în permanență să pună în acord felul în care se raportează la ceilalți cu statutul pe care îl are”, a declarat ministrul Apărării, la Interviurile Digi24.
„Eu îi sunt recunoscător pentru ceea ce a realizat ca sportiv, nu sunt de acord în schimb cu comportamentul. Nu sunt un mare fan al comportamentului inadecvat indiferent de poziția în stat sau recunoașterea mondială sau internațională. Nu este onorant pentru orice om un astfel de comportament”, a completat Angel Tîlvăr.
Întrebat dacă există căi de tragere la răspundere din partea MApN, acesta a răspuns:
„Probabil că în maniera în care analizăm lucrurile putem să găsim un format în care să sancționăm acest lucru. Nu vă ascund că încrederea de care se bucură Armata accentuază efectul exceselor, motiv pentru care mă preocupă acest lucru. Ținând seama de contextul în care ne aflăm, România este interesată ca acest corp profesional să își îndeplinească atribuțiile în condiții bune”, a conchis ministrul Apărării.