Un nou scandal la Guvern! Decizia care a înfuriat milioane de români avea probleme. Totul se ştia

Guvern

Sursă: Dreamstime

Dezvăluiri incendiare depre acţiunile Guvernului, în contextul pandemiei. O decizie controversată, luată recent, a ridicat semnale de alarmă de la Ministerul Justiţiei, în timpul procesului de avizare, însă totul a fost ignorat.

Guvernul României a generat mari controverse odată cu adoptarea deciziei privind excluderea persoanelor care se testează pentru COVID-19 de la evenimentele publice şi diferite activităţi.

Guvernul ştia dinainte că o Hotărâre controversată are probleme de constituţionalitate

Astfel, la spectacole, la competiţiile sportive sau la restaurane pot avea acces numai românii care s-au vaccinat sau cei care fac dovada trecerii prin boală. A ieşit acum la iveală că oficialii din Guvern ştiau, încă de la începutul lunii septembrie, că această măsură ridică probleme de constituţionalitate.

Este vorba despre momentul în care Guvernul pregătea prelungirea stării de alertă în România cu 30 de zile. Proiectul de Hotărâre de Guvern, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne, a fost atunci avizat favorabil de către Ministerul Justiţiei, însă cu anumite observaţii şi propuneri.

În avizul de la Ministerul Justiţiei se menționează explicit că excluderea testaților de la divese activități este discriminatorie și afectează activitatea operatorilor economici, notează stiripesurse.ro.

Decizia de excludere de la evenimentele a persoanelor testate nu a mai fost, până la urmă, luată în acel moment, ci trei săptămâni mai târziu, printre completare a Hotărârii de Guvern.

Ce scria în avizul de la Ministerul Justiţiei?

“Dispozițiile referitoare la accesul persoanelor exclusiv pe baza prezentării dovezii de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2, fără a institui posibilitatea participării și prin prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCT sau a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid, ori a dovezii că se află în perioada cuprinsă între a 15-1 și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2 sunt de natură să creeze discriminare, prin raportare la persoanele care nu pot fi vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, din cauza unor afecțiuni medicale, astfel că acestea nu vor putea participa la respectivele activități doar prin prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR, ori a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid, afectând în același timp și activitatea operatorilor economici”, scrie în avizul Ministerului Justiţiei, condus interimar de Lucian Bode, şi transmis către Ministerul Afacerilor Interne, al cărui ministru era tot Lucian Bode.

Explicaţiile date de Raed Arafat

Şeful DSU, Raed Arafat, a încercat atunci să explice decizia luată prin faptul că decizia venită la recomandarea epidemiologilor are în vedere faptul că cei nevaccinaţi şi netrecuţi prin boală riscă să fie infectați și să facă forme grave ale bolii, crescând presiunea pe sistemul sanitar.

“Nu descurajăm testarea. Problema este managementul riscului. Dacă ești vaccinat sau trecut prin boală ai imunitate față de virusul SARS-CoV-2, înseamnă că chiar dacă te expui unui risc mai mare ești mai protejat.

Nu ajungi în Terapie Intensivă, chiar nu ajungi la spital, e un simptom ca o răceală și apoi treci de el”, spunea Raed Arafat.