Lucrările, în valoare de peste 100 de milioane de lei fără TVA, s-au demarat pe acest sector în luna mai a anului 2013, dar au stagnat o perioadă de timp.
După vizitele neașteptate pe șantier ale ministrului transporturilor Răzvan Cuc și ale directorului general al CNAIR SA, Ștefan Ioniță, lucrările au fost reluate în ritm accelerat.
În prezent, pe majoritatea Centurii de Nord-Vest a Bucureștiului se circulă pe 4 benzi, cu excepția unei porțiuni de 400 de metri, în zona km 57, unde lucrările urmează să se încheie la jumătatea lunii octombrie.
În prima parte a acestul an CNAIR SA a scos la licitație și proiectul de modernizare la 4 benzi a sectorului DN2-A2, aflat în Nord-Estul Centurii Capitalei, contract pentru care ofertele deja s-au deschis.
Aceste lucrări se vor încheia la sfârșitul anului 2019 și astfel circulația pe întreaga Centură de Nord a Capitalei se va putea desfășura pe 4 benzi.
Aceasta însă dacă nu vor exista contestații care să blocheze încheierea contractelor, pâna cel mai târziu la începutul anului viitor.