Un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei a fost aprobat de Consiliul UE. A fost propus de CE

Potrivit unui comunicat al Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, a fost aprobat cel de-al patrulea set de sancțiuni ”în coordonare cu partenerii noştri internaţionali, vizând persoane şi entităţi implicate în agresiunea contra Ucrainei, precum şi sectoare ale economiei ruse”.

În document se mai arată că acestea vor intra în vigoare după ”publicarea deciziei în Jurnalul oficial al Uniunii Europene. Consiliul UE a aprobat şi o declaraţie a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pe tema agresiunii ruse contra Ucrainei prin care se suspendă acordarea clauzei celei mai favorizate naţiuni Rusiei şi candidatura Belarusului”.

Comisia Europeană a anunțat noi măsuri vineri seara

Noile sancțiuni anunțate de Comisia Europeană vor fi în coordonare cu Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7), acestea fiind retragerea statutului „celei mai favorizate naţiuni”, blocarea activelor elitelor ruse, a exporturilor produselor de lux şi a criptomonedelor.

„Invazia nemiloasă a Rusiei în Ucraina continuă. Civilii sunt atacaţi neîncetat, inclusiv şcolile, blocurile de locuit şi spitalele. Şi, în pofida propunerilor repetate ale părţii ucrainene, Rusia nu a manifestat voinţa de a se implica serios în negocieri pentru o soluţie diplomatică. În schimb, auzim doar minciuni şi acuzaţii false. În mod cinic, coridoarele umanitare fie nu se deschid, fie sunt bombardate de armata rusă imediat după anunţarea creării acestora. În acest context, astăzi, Uniunea Europerană şi partenerii din G7 continuă acţiunile coordonate pentru intensificarea presiunilor economice asupra Kremlinului. Cele trei serii de sancţiuni masive adoptate deja şi extinderea scopului acestora săptămâna aceasta au afectat foarte dur economia Rusiei. (…) Mâine vom adopta o nouă serie de măsuri pentru a izola Rusia şi mai mult, pentru blocarea resurselor folosite în acest război barbar”, a anunţat vineri Comisia Europeană.

La finalul săptămânii trecute, Comisia Europeană spunea ”vom retrage Rusiei statutul celei mai favorizate naţiuni pe pieţele internaţionale. Acest lucru va conduce la anularea beneficiilor importante de care Rusia se bucură în calitatea de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). (…) Vom suspenda şi drepturile Rusiei de apartenenţă la principalele instituţii financiare multilaterale, inclusiv în Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. În al doilea rând, vom continua să exercităm presiuni asupra elitelor ruse apropiate de Vladimir Putin, asupra familiilor şi colaboratorilor acestora. De aceea, miniştrii de Finanţe şi de Interne din Grupul G7 se vor întâlni săptămâna viitoare pentru coordonarea grupului de acţiune pe care l-am creat în scopul de a-i viza pe acoliţii lui Putin. În al treilea rând, ne asigurăm că statul rus şi elitele nu vor putea folosi criptoactive pentru evitarea sancţiunilor”.

De asemenea, Comisia Europeană a anunţat vineri blocarea exporturilor de produse de lux spre Rusia şi interzicerea importurile de fier şi oţel din Rusia.