Visa Inc a marcat o etapă importantă. Compania a depăşit pragul de un miliard de tokenuri emise în întreaga lume prin intermediul serviciului Visa Token Service (VTS).
Noul succes al companiei reprezintă un pas important în strategia de a contribui la accelerarea inovaţiei în domeniul comerţului electronic şi de a face plăţile mai sigure, se arată într-un comunicat al companiei.
Totodată, VTS ține la siguranța clienților săi, astfel încât înlocuieşte numărul cardului Visa, format din 16 cifre, cu un token securizat care protejează datele reale ale cardului.
„Astăzi, consumatorii au la dispoziţie o multitudine de posibilităţi de plată fie online, în orice colţ al lumii, fie la orice terminal de plată contactless, cum ar fi în magazine sau în mijloacele de transport. De aceea, securitatea plăţilor este prioritară şi Visa colaborează îndeaproape cu partenerii săi pentru a proteja datele deţinătorilor de carduri.
În prezent, 4 din 5 carduri Visa din România pot fi introduse într-un portofel electronic prin intermediul tehnologiei de tokenizare, permiţând astfel românilor să facă plăţi sigure şi confortabile cu orice dispozitiv, precum telefoane, tablete, ceasuri sau chiar şi automobile sau electrocasnice conectate la internet”, a declarat Cătălin Creţu, director general România, Croaţia, Malta şi Slovenia, Visa.
Plățile au crescut semnificativ
De asemenea, nu alt lucru important pentru companie este că plăţile efectuate cu cardurile Visa emise în România prin intermediul dispozitivelor mobile înregistrează un ritm mediu lunar de creştere de circa 10% comparativ cu luna anterioară, iar Visa încheie constant noi parteneriate pentru extinderea plăţilor digitale. Mai mult de una din 10 plăţi Visa în magazine este realizată prin intermediul portofelelor digitale, ceea ce poziţionează România pe unul dintre primele locuri în Europa în privinţa adopţiei plăţilor mobile.
Un studiu derulat în martie 2020 , arăta că 90% dintre consumatori ezitau să facă cumpărături în magazine şi 45% afirmau că shopping-ul online a devenit o necesitate. În condiţiile în care se estimează că vor fi 2,1 miliarde de cumpărători digitali la nivel mondial până în 2021, tehnologia de tokenizare Visa şi experienţa de plată cu un singur click joacă un rol esenţial în consolidarea securităţii plăţilor digitale, se mai arată în comunicat.
În prezent, peste 13.000 de comercianţi acceptă plăţi securizate prin intermediul Visa COF (credential-on-file). De asemenea, există peste 8.200 de emitenţi autorizaţi în 150 de ţări, care pun la dispoziţia clienţilor serviciul Visa Token Service.
„Trecerea către mediul digital într-un ritm accelerat, la nivel global, subliniază necesitatea unei modalităţi de plată digitale simple şi sigure, motiv pentru care înregistrăm o creştere spectaculoasă a numărului de tokenuri emise prin Visa Token Service. Numai în ultimele 12 luni, Visa a emis mai mult de 680 de milioane de tokenuri şi suntem încântaţi să ne extindem şi mai mult capabilităţile, astfel încât să putem asigura şi mai multe tipuri de tranzacţii digitale – chiar şi cele fără numerele de cont Visa de 16 cifre”, a declarat Ansar Ansari, vicepreşedinte senior, produse de plată digitale, Visa Inc.