Un nou tip de elicopter greu – H215 se va produce la Ghimbav începând din 2017

Guillaume Fauy, CEO Airbus Helicopters, a dezvelit marţi, la Ghimbav, piatra de temelie pentru o nouă fabrică românească, creată pentru a asambla noul venit în familia de aeronave H - elicopterul H215.

"Astăzi este un pas mare pentru Airbus Helicopters şi un mare pas pentru România. Este un nou concept, o inovare pe care o aducem clienţilor noştri. În România este o mare tradiţie în acest domeniu dacă luăm în calcul istoria de zeci de ani a producerii elicopterelor la Braşov şi am mare încredere că echipele de specialişti de aici vor contribui în continuare la succesul companiei noastre. Avem ingineri şi specialişti foarte bine pregătiţi, o istorie în spate şi un viitor în faţă. Este începutul unei istorii şi este o investiţie foarte importantă pentru Airbus într-un moment în care piaţa este foarte grea. Acest proiect merge pe aceeaşi linie a Airbus Helicopters, calitate, siguranţă, competitivitate. Elicopterul H215 are o importanţă strategică pentru Airbus Helicopters şi ne va permite să le oferim clienţilor cel mai bun elicopter adaptat nevoilor lor, la costuri de operare şi de întreţinere directe extrem de competitive. Prin acest parteneriat extins cu România, un important membru al UE şi NATO, ne vom asigura că legendarele elicoptere grele bimotor sunt mai economice ca niciodată pe pieţele curente şi emergente", a spus Guillaume Faury. 

Serge Durand, director general al Airbus Helicopter Industries, a declarat că acest nou centru industrial 100% Airbus Helicopters reprezintă o valorizare a istoriei de succes pe care o are compania în programele complexe de întreţinere şi mentenanţă a aeronavelor în România şi a cooperării de peste 40 de ani. "Azi celebrăm deschiderea unei noi facilităţi. Sunt impresionat de competenţele, rigoarea şi disciplina de a găsi soluţii şi de a nu renunţa", a arătat directorul general al Airbus Helicopters Industries. 

Ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, a afirmat că proiectul este unul spectaculos, iar Airbus Helicopters din Ghimbav va deveni un punct de referinţă în România. Şi Ambasadorul Franţei în România, Francois Saint-Paul, a subliniat importanţa zilei de marţi pentru că s-au pus bazele unui proiect european foarte important, care nu este numai o investiţie fizică, ci şi una a viitorului. 

"Credem în valori comune, în valori europene. Avem voinţa, capacitatea de a face ceva pe termen lung în România. Este o zi particulară pentru că România va avea azi un nou guvern. Este un cadou pentru noul guvern. Primul cadoul pentru noul fuvern este acest elicopter Airbus. Este un proiect foarte ambiţios, de înaltă tehnologie, un proiect cu o provocare foarte mare, în care trebuie să se angajeze toate autorităţile", a adăugat ambasadorul Franţei în România. 

La rândul său, secretarul de stat şi şeful Departamentului de Investiţii Străine al Guvernului, Alexandru Năstase, a precizat că fiecare investiţie nouă este o oportunitate, iar fiecare astfel de eveniment se traduce prin noi contribuţii bugetare. 

"Văd că România continuă să-şi îmbunătăţească capacitatea de a-şi spori averea. Este o investiţie de 15 milioane de euro şi asta demonstrează că suntem un partener durabil şi ajutăm mediul de afaceri. Am văzut o echipă unită, toţi par să fie fericiţi să lucreze pentru această companie. Vreau proiecte care să aducă profit şi avantaje pentru comunitate", a spus Alexandru Năstase. 

Ieşirea primului elicopter H215 de pe linia de asamblare este planificată pentru anul 2017, urmând a fi produse 15-20 de bucăţi pe an. H215 este o variantă a fostului AS332 C1e/L1e şi oferă un nou concept de afaceri şi industrial pentru acest elicopter sigur, cu performanţe dovedite şi la preţuri accesibile. H215 este un elicopter bi-motor, economic, puternic şi versatil, care combină o avionică de ultimă generaţie cu o platformă fiabilă pentru capabilităţi multi-misiune dificile. Aeronava este certificată EASA (European Aviation Safety Agency şi FAA (Federal Aviation Administration), este echipată cu cele mai moderne tehnologii care îndeplinesc cele mai noi cerinţe de siguranţă ale pieţei şi poate fi folosită pentru activităţi utilitare, operaţiuni de menţinere a păcii ale Naţiunilor Unite şi misiuni de sprijin logistic. 

Fabrica de 10.000 metri pătraţi cu sediul în Ghimbav va găzdui producţia de H215 de la achiziţii până la post-vânzare, inclusiv activităţi de proiectare. 300 de persoane, multe dintre ele fiind deja specializate în Germania şi Franţa, vor fi angajate pe termen lung. 

Airbus Helicopters este o divizie a Airbus Group. Compania are în funcţiune o flotă de 12.000 de elicoptere operate de peste 3.000 de clienţi în 152 de ţări. Airbus Helicopters are peste 23.000 de angajaţi în întreaga lume, iar în 2014 a generat venituri de 6,5 miliarde de euro. În conformitate cu noua identitate a companiei, integrată complet în Airbus Group, Airbus Helicopters şi-a redenumit gama de produse, înlocuind fosta denumire EC cu H. 

AGERPRES