Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis marți un discurs înregistrat care a fost prezentat la ONU.
Șeful de la Kremlin a anunțat că Rusia vine cu o inițiativă de semnare a unui acord între toate puterile principale cu privire la controlul armelor.
„Rusia vine cu o iniţiativă de semnare a unui acord constrângător între toate principalele puteri spaţiale care ar asigura interdicţia plasării de arme în spaţiu, a ameninţării sau utilizării forţei împotriva unor obiecte din spaţiu”, a anunţat Putin.
Putin a oferit vaccinul rus anti-COVID angajaților ONU
Vladimir Putin a mai spus că Rusia este gată să furnizeze ONU toată asistenţa calificată necesară, în special să furnizeze vaccinul rus anti-COVID.
„Rusia este gata să furnizeze ONU toată asistenţa calificată necesară. În special, ne oferim să furnizăm gratis vaccinul nostru, pentru inocularea voluntară a personalului ONU şi al agenţiilor sale”, a spus Putin.
Liderul de la Kremlin a anunţat organizarea în viitor a unei „conferinţe online de înalt nivel cu participarea guvernelor interesate în cooperarea pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronaviruslui”.
Sancțiunile comerciale trebuie să fie înlăturate
Vladimir Putin a mai afirmat că recesiunea economică globală provocată de pandemie face necesar ca sancţiunile comerciale să fie înlăturate.
Rusia este vizată de sancţiuni ale UE şi SUA de când a anexat peninsula ucraineană Crimeea cu şase ani în urmă.
„Eliberarea lumii de bariere, interdicţii, restricţii şi sancţiuni ilegitime ar fi de un mare ajutor pentru revitalizarea creşterii globale şi reducerea şomajului”, a spus Putin, potrivit unei transcrieri publicate de site-ul Kremlinului.
Rusia vine cu un al doilea vaccin
Rusia vrea să dea din nou lovitura pe piața vaccinurilor anti-COVID după ce în luna august a înregistrat deja primul vaccin produs de Institutul Gamaleya din Moscova, denumit „Sputnik-V”. Acest prim vaccin a ridicat numeroase semne de întrebare în rândul cercetătorilor cu privire la siguranța și eficiența lui.
Rusia intenţionează să înregistreze până pe 15 octombrie cel de-al doilea vaccin potenţial al său dezvoltat împotriva maladiei COVID-19, a anunţat marţi agenţia de presă TASS, care citează agenţia sanitară rusă Rospotrebnadzor, conform Agerpres.
Vaccinul vizat de această decizie a fost dezvoltat de Institutul Vector din Siberia, ai cărui specialişti au finalizat testele în fază incipientă pe pacienţi umani, săptămâna trecută.