O companie poloneză de biotehnologie a semnat un acord cadru cu grupul farmaceutic american Novavax, în vederea producerii, sub licenţă a vaccinului dezvoltat în SUA, potrivit unui anunţ dat publicităţii miercuri, 3 martie.
Veşti bune în plină pandemie din Polonia. Un nou vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de un grup farmaceutic din SUA, ar putea fi produs chiar în această ţară europeană.
O companie din Polonia ar putea produce, sub licenţă, un vaccin american
Este vorba despre vaccinul dezvoltat de americanii de la Novavax, iar producătorul urmează să fie compania poloneză de biotehnologie Mabion, care a semnat un acord preliminar pentru producerea vaccinului, sub licenţă.
Anunţul vine într-o perioadă în care Guvernul de la Varşovia vrea să accelereze campania naţională de vaccinare, potrivit Reuters. Membre state membre UE, printre care şi Polonia, au probleme în a-şi asigura livrările de vaccinuri comandate de către Comisia Europeană, aşa că unele din ele încearcă să găsească soluţii proprii pentru aprovizionarea cu ser împotriva COVID-19.
Mabion, companie cu sediul în centrul Poloniei, a informat miercuri că a semnat un acord cadru cu Novavax pentru transferul de tehnologie de vaccinare COVID-19 de la compania din Statele Unite. În plus, Mabion a semnat un acord şi cu fondul public de dezvoltare PFR, care ar urma să investească până la 40 milioane de zloţi (11 milioane de dolari) astfel încât compania poloneză să-şi poată majora capacitatea de producţie.
Capacitatea de producţie, cea mai mare provocare în prezent
Pawel Borys, directorul fondului PFR: “Cea mai mare provocare, când vine vorba de vaccinurile disponibile, este capacitatea de producţie. Cu această problemă se confruntă toţi producătorii de vaccinuri şi aceasta este cauza întârzierilor. Această investiţie este un răspuns direct la aceste probleme.”
Acesta a subliniat că PFR ar putea oferi şi mai mult sprijin financiar pentru Mabion, dacă va fi nevoie, şi de asemenea va investi şi în companii similare.
Dirk Kreder, directorul Mabion: “Aşteptăm să cooperăm cu Novavax, ceea ce ar putea deschide calea pentru producţia la scară comercială, cu condiţia ca transferul de tehnologie să fie finalizat cu succes.”
Vaccinul împotriva COVID-19 al Novavax este unul tradiţional
Compania poloneză Mabion se aşteaptă ca transferul de tehnologie şi procedurile de verificare să fie finalizate până la mijlocul acestui an. Miercuri în jurul orei 10:46 GMT acţiunile Mabion înregistrau o creştere de 56% până la 48,7 zloţi, ceea ce evaluează compania la aproximativ 669 milioane zloţi.
Vaccinul pentru COVID-19 dezvoltat de Novavax este un vaccin tradiţional, şi nu unul bazat pe tehnologia mRNA cum sunt vaccinurile Pfizer şi Moderna. Studiile clinice ale vaccinului Novavax au arătat o eficacitate de 89,3%.
Cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori, Polonia a vaccinat până acum peste 3 milioane de persoane, majoritatea cu vaccinuri produse de Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.
Sursă foto: Dreamstime