O cramă din Transilvania anunţă lansarea primului vin spumant produs după metoda tradiţionala (methode champagnaise), din Feteasca Alba şi Chardonnay.
Amb Wine Company, parte a consorțiului austriac amb Holding și compania fondatoare a cramei LILIAC, anunță o creștere a cifrei de afaceri pentru anul 2017, atingând o valoare de 1,6 milioane euro, față de 1,2 milioane euro cumulată în anul anterior, depășind astfel estimările companiei.
Anul acesta, crama LILIAC anunţă o noua premieră, lansarea primului vin spumant, Sparkling by LILIAC, produs după metoda tradiţională (methode champagnaise), din Feteasca Albă şi Chardonnay, ţinut 30 de luni pe drojdie. Începând cu luna iulie, noul spumant va fi disponibil în magazine specializate şi în anumite restaurante.
Odată cu finalizarea procesului de dezvoltare a facilităților de producție, amb Wine își consolidează poziția pe piața vinurilor premium, având ca obiectiv o cifră de afaceri de 1,75 milioane euro în 2018. În prezent, crama are o capacitate de producție totală de peste 300,000 l în rezervoare de inox şi 150 de butoaie din lemn de stejar transilvanean.
Volumul de sticle vândute a înregistrat un trend crescător constant, cu o creștere de 25% atingând un prag de 340,000 sticle vândute în 2017. Conform statisticilor interne, vinul cel mai vândut a fost Rose Pinot Noir, urmat Sauvignon Blanc din gama premium și Fresh (Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel) din gama young.LILIAC.