Un număr de 3650 de angajaţi vor fi disponibilizaţi din cadrul companiei Poşta Română începând cu luna septembrie, pe baza unor criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România şi construite în funcţie de evaluarea competenţei profesionale, abaterilor disciplinare şi a opţiunii individuale, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română.
Potrivit sursei citate, la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) a avut loc o întâlnire de lucru privind procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române, disponibilizările colective şi măsurile pentru eficientizarea activităţii companiei. La discuţii au participat preşedintele Consiliului de Administraţie CNPR, conducerea executivă a Poştei Române, reprezentanţi ai MSI şi conducerea Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România.
‘A fost analizat graficul de aplicare a procesului de disponibilizare colectivă derulat în conformitate cu acordul încheiat între conducerea executivă a Poştei Române şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române are ca obiectiv pe termen scurt restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale, piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013. Începând cu luna septembrie 2013, din cadrul Poştei Române vor fi disponibilizaţi 3.650 de angajaţi, pe baza unui set de criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Aceste criterii sunt construite pe baza evaluării competenţei profesionale, abaterilor disciplinare cât şi a opţiunii individuale. Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităţilor Poştei Române la nivel naţional’, arată comunicatul.
Echipa de management a CNPR are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, într-un context economic marcat de reducerea volumului prestaţiilor poştale în perioada 2009 – 2012, acest fenomen înscriindu-se într-un trend global determinat de evoluţia tehnologică şi dezvoltarea comunicaţiilor online, potrivit comunicatului.
Guvernul a decis, la sfârşitul lunii mai a acestui an, prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei până la data de 28 mai 2013.
Peste 50 de potenţiali investitori din Europa, Asia şi SUA, dar şi reprezentanţi ai administraţiilor poştale internaţionale şi fondurilor româneşti şi internaţionale de investiţii au purtat discuţii cu reprezentanţii CNPR, dar niciunul nu a achiziţionat caietul de sarcini în termenul stabilit, arăta Ministerul pentru Societatea Informaţională la vremea respectivă.
Poşta Română este operatorul poştal naţional şi coordonează cea mai mare reţea naţională de distribuţie, deservind mai mult de 7,5 milioane de adrese de corespondenţă.
Reţeaua de distribuţie include, la nivel naţional, opt centre de sortare, mai mult de 5.500 de unităţi poştale şi o flotă de aproximativ 800 de vehicule.
CNPR are aproximativ 31.000 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri netă de 1,206 miliarde lei, în anul 2012.
SURSA: Agerpres