Premierul canadian Justin Trudeau a scris pe pagina sa de socializare că a ordonat punerea la pământ a unui obiect neidentificat care a încălcat spaţiul aerian al țării.

„Am ordonat punerea la pământ a unui obiect neidentificat care a încălcat spaţiul aerian canadian”, a scris premierul Trudeau pe Twitter.

Un avion de vânătoare F-22 a doborât obiectul neidentificat

Potrivit premierului canadian, tirul care a doborât obiectul a provenit de la un avion de vânătoare american F-22.

„Avioane din Canada şi Statele Unite au fost trimise la faţa locului, iar tirul provenind” de la un avion de vânătoare american F-22 „a lovit obiectul”, a adăugat Justin Trudeau.

Ministrul Apărării Naţionale din Canada a afirmat pe Twitter că a discutat cu omologul său american, şeful Pentagonului, Lloyd Austin, reafirmând o „apărare comună” a suveranităţii lor, potrivit afp.com

Acesta este al doilea obiect zburător doborât de SUA în aproximativ 24 de ore. Un obiect similar „de mărimea unei maşini mici” a fost distrus vineri deoarece reprezenta „o ameninţare la adresa siguranţei traficului aerian”, potrivit lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

Incidentul are loc la o săptămână după ce Washingtonul a doborât un balon de spionaj chinez în largul coastei sale atlantice, care survolase obiective militare sensibile, dar care a fost descris de Beijing drept o aeronavă „civilă folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice”.

Forțele canadiene vor recupera epava obiectului

„Forțele canadiene vor recupera și analiza acum epava obiectului”, a scris Justin Trudeau pe Twitter.

Ministrul Apărării, Anita Anand, a declarat că ultimul obiect nespecificat a zburat deasupra centrului Yukon la aproximativ 12.000 de metri și a fost interceptat sâmbătă, în jurul orei locale 15:41.

Aceasta l-a descris ca fiind „mic” și „cilindric”, dar că încă se fac eforturi de recuperare pentru a descoperi mai multe detalii.

Anita Anand a declarat că obiectul a fost doborât „la aproximativ 160 de kilometri” de granița cu SUA, adăugând că acesta reprezenta o „amenințare rezonabilă la adresa aviației civile”.

Aceasta a precizat că „pare să fie mai mic decât cel doborât sâmbăta trecută în largul coastei Carolinei de Sud”, adică balonul gigant chinezesc suspectat de spionaj care măsura 60 de metri înălțime.